Blog

1. Dificultăți în a recunoaște limitele sănătoase
Jucând rolul de victimă și făcându-şi copilul responsabil pentru viața și acțiunile sale, mama înlănțuie cele două identități. Copilul primeşte rolul de salvator pe care este încurajat să şi-l asume şi, astfel, sunt şterse limitele sănătoase care ar trebui să existe între părinte și copil. Acest aspect poate să devină o problemă a copilului mai ales în relaţiile lui ca adult.
2. Interiorizarea reproșurilor mamei ca autocritică
Din păcate, şi reporşurile adresate copiilor de către mamă pot intra în categoria abuzurilor, în special pentru că ei absorb ceea ce li se spune despre ei ca adevăruri inviolabile, din cauza ataşamentului faţă de părinte. Aceste aşa-zise adevăruri, trec inconştient şi se sedimetează, în categoria defectelor de caracter care nu pot fi schimbate.
3. Dificultatea de a vedea că mama “se joacă” de-a victima fiind abuzivă
Copiii normalizează comportamentele părinților aplicate lor și sunt șanse mari ca copilului adult să-i ia ani de zile să înțeleagă cum joaca de-a victima este, în mod paradoxal, o modalitate de a păstra controlul și puterea. Este probabil ca și copilul să ajungă să creadă că mama nu este doar suferindă, ci și o victimă în sens real. Copilul adult poate continua să se simtă vinovat sau complice.
4. Incapabil să își recunoască propriile nevoi sau să le exprime
Comportamentul mamei poziţionează copilul într-un rol bine definit, fie cauzator al suferinței, fie balsam pentru ea. Indiferent de rol, atenția este deviată de la dorințele și nevoile copilului. De fapt, exprimarea nevoilor de către copil poate fi întâmpinată cu rezistență sau chiar cu pedepse. Copilul învață astfel să înăbușe sentimentele și gândurile și se detașează de ele. Acest tip de comportament continuă până la vârsta adultă.

Sursă foto: mamasuncut.com

După cum subliniază psihologul Katarina Kovacevic și colegii săi de la Universitatea York (Canada), într-un articol pe care l-au publicat recent în The Journal of Sex Research, majoritatea crede că sexul spontan este mai satisfăcător decât cel planificat. În general, acest mit a fost creat cu ajutorul scenelor din filme: sex spontan = fierbinte, pasional și impulsiv. În plus, sexul spontan duce cu gândul spre începuturile relației când dorința sexuală era mare și sexul spontan era mai mult decât firesc.

Cu toate acestea, pe măsură ce relațiile intime se maturizează, dorința sexuală scade. Poate, pe de-o parte, familiaritatea nu este la fel de interesantă ca noutatea, iar pe de alta, îndatoririle zilnice pot face dificilă găsirea timpului sau energiei pentru sex.

Multe cercetări arată că cuplurile care fac sex frecvent sunt mai fericite și mai mulțumite de relația lor. Important este, sunt de părere cercetătorii din domeniul psihologiei, ca partenerii să se conecteze intim în mod frecvent, nu să analizeze constant dacă sexul pe care îl au este „uimitor” sau „cutremurător”.

Într-un studiul actual, Kovacevic și colegii ei au investigat convingerile cuplurilor romantice despre sexul spontan și planificat. Ei au întrebat, de asemenea, dacă sexul spontan sau planificat a fost perceput ca fiind mai satisfăcător. Majoritatea participanților a răspuns că sexul spontan este mai satisfăcător decât cel planificat. Cu toate acestea, au fost și persoane care au declarat că preferă ca întâlnirile lor sexuale să fie planificate. Chiar dacă sexul spontan este ideal ca formă de manifestare, poate fi mai practic, pentru unii, să găsească timp special pentru sex, în programul lor încărcat.

Apoi, dacă ne referim la adulții în rol de părinți, cu copii mici sau preșcolari, e firesc să apară frecvent discuții referitoare la disponibilitatea pentru sex mai ales pentru că variabilitatea emoțională e alta, din pricina solicitărilor axate pe implicarea dezvoltării emoționale și educaționale a copiilor. Pe de altă parte, tot în aceleași faze de viață, modul diferit al adulților de a înțelege și relaționa, ca parteneri, dar și ca părinți, poate influența major dorința de apropiere față de partener, cu precădere în cazul femeilor.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie