Blog

“Indiferent cât de adâncă este durerea. Către o înțelegere mai deplină a vindecării rănilor părintești din copilărie: un studiu internațional al iertării copiilor adulți”. (Jaap van der Meiden, Alvin Lander și Valentina Simon)

SUMAR

În acest articol sunt descrise concluziile unui studiu privind procesele de iertare ale copiilor adulți, în urma traumelor suferite în familie, în copilărie. În acest sens, au fost realizate interviuri cu 48 de participanți din Olanda, România și Israel. Scopul a fost de a afla şi analiza fiecare experienţă de recuperare psihoterapeutică, folosind iertarea, în urma unei vătămări parentale timpurii.
Concluziile cercetării dovedesc importanța existenţei unei decizii iniţiale de a ierta părintele, luată conştient şi asumată, a unei influenţe puternice a mediului socio-cultural în derularea favorabilă a procesului iertării şi importanţa dezvoltării unui sentiment de compasiune şi înțelegere a părintelui și a vătămării sale, în contextul său temporal, cultural și psihologic.

Iertarea, ca proces, indiferent de nuanţele specifice fiecărei națiuni şi culturi, declanşează doar efecte pozitive atât pentru psihic, cât şi pentru dezvoltarea, în ansamblu, a copilului adult. Iertarea a fost corelată, de-a lungul timpului, în literatura de specialitate, inclusiv cu niveluri ridicate de afecțiune pozitivă generală, acceptare de sine și stăpânire a mediului, stabilitate și calitate a relațiilor, în general.
În esența celor mai multe definiții academice ale iertării se află transformarea, în mod fundamental afectivă, a unei persoane profund și nedreptățit rănite.

Cel care a iertat nu mai caută răzbunare, nu păstrează resentimente, ci, dimpotrivă, manifestă generozitate şi compasiune. În cazul unei vătămări provocate de un străin, iertarea poate fi corelată pur și simplu cu renunțarea la gândurile, motivațiile şi sentimentele negative. În cazurile în care părinții și-au rănit emoțional copiii, iertarea necesită o abordare mai complexă, deoarece aceste răni provocate de părinți pot declanşa durere, furie, animozitate și resentimente puternice şi de durată, la copii.

În multe din cazurile de conflict părinte-copil analizate în acest studiu, abuzurile nu au fost recunoscute la timpul declanşării şi manifestării lor (când victimele erau copii), iar loialitatea existențială a copiilor față de părinții lor a funcţionat ca obstacol în calea acestei recunoașteri. Este vorba despre abuzul emoțional și psihologic, neglijarea, abuzul fizic sau sexual.
“Chiar alerga după mine dacă încercam să scap de pumnii lui… și chiar și când mă târam în pat și mă acopeream cu pătura, el mă bătea până când obosea.”
“Am fost lovită mult și pedepsită pentru lucruri despre care nu știam exact că sunt greșite. Când eram lovită, era chiar în fața mea. Am descoperit că, dacă nu plângeam, se oprea. Așa că, îmi rețineam cu forța lacrimile pentru a face bătaia mai scurtă. Uneori eram și închisă în pivniță.”
“…Mama nu m-a luat niciodată în brațe sau să încerce să mă consoleze, nici măcar nu s-a apropiat de mine, iar în toate acele momente am avut o durere cumplită. În întunericul nopții îl uram pe tatăl meu, voiam să moară, iar a doua zi era ca și cum ar fi fost o altă persoană și, cumva, l-am iertat. Am dezvoltat o mulțime de simptome pentru o perioadă foarte lungă de timp, de la atac de panică în timpul somnului, până la crize de epilepsie sau aveam impresia reală că mă voi sufoca.”
Procesul iertării a început în perioada adultă, iar la declanşarea lui a contribuit perspectiva matură asupra vieţii (sensul vieții, durerea și capacitatea de a face față durerii, natura umană) şi experiențele trăite ca adult.

Aproape jumătate dintre participanți au vorbit despre o conștientizare a faptului că nu mai vor să trăiască în calitate de victime și nici să permită ca cei dragi lor să fie indirect victimizați de rănile timpurii suferite de părinții lor.
De asemenea, participanții au menționat existenţa unor figuri importante în mediul lor care au ajutat la consolidarea deciziei de a ierta. Dintre aceste persoane, psihoterapeutul se regăseşte cel mai frecvent.

În acelaşi timp, este vorba şi despre un mediu propice dezvoltării sentimetului de iertare şi anume religia, spiritualitatea. Pentru asumarea iertării, este importantă, aşa cum reiese din acest studiu international, conştientizarea posibilelor deficiențe și limitări ale părinților, propriile răni psihologice ale acestora.
În aproape toate situaţiile prezentate în acest studiu despre vindecarea rănilor părintești din copilărie, participanţii vorbesc de câștigul personal care vine în urma iertării: sentiment copleșitor de eliberare, eliberare de emoțiile negative persistente (durerea, furia, dezamăgirea și vina), care au avut un efect dăunător asupra bunăstării lor, încredere în sine și în capacitățile proprii.

Acest articol discută despre agresori și victime, însă nu abordează potențiala reciprocitate în procesele de iertare. Sunt evidenţiate şi unele diferenţe, fiind vorba despre subiecţi din trei state diferite: Olanda, România şi Israel.
Mediile pro-iertare ale participanților olandezi și români au fost favorizate şi de încărcătura religios-culturală, în special creștină. În acelaşi timp, învățăturile religioase evreiești nu au constituit o influență dominantă asupra atitudinii pro-iertare a participanților, ci, mai degrabă o viziune relativ conservatoare asupra iertării. Cu toate acestea, în cazul persoanelor din Israel a fost observată implicarea substanțial mai mare a părinților în procesul de iertare, manifestând mai des comportamente active de căutare a iertării.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

Sursă foto: cristianvasilescu.com

Există în farmaciile naturiste, cu precădere, suplimente nutritive cu efecte de reducerea stresului şi a stărilor de anxietate. Ca specialist, am încercat să găsesc câteva metode care să aibă acelaşi efect, poate chiar mai mult şi care să devină parte din stilul nostru de viaţă.

Activitatea fizică 
Aproape orice formă de activitate fizică poate acționa ca o eliberare de stres, poate stimula endorfinele care dau o stare de bine, dar şi alte substanțe chimice neuronale naturale care sporesc sentimentul de bunăstare. Şi când vorbim de o activitate fizică, nu mă refer doar la sport, ci şi la o plimbare, o sesiune de jogging uşor sau chiar munca în grădină.

Alegeţi alimentele sănătoase şi evitaţi obiceiurile nesănătoase
Consumul de alimente sănătoase face parte dintr-un stil de viaţă sănătos. Cu cât mai multe fructe, legume și cereale integrale introduceţi în alimentaţia zilnică, cu atât vă veţi simţi corpul mai uşor.

Din nefericire, unele persoane pot face față stresului doar cu ajutorul unor obiceiuri nesănătoase cum ar fi consumul excesiv de cofeină sau de alcool, fumatul, mâncatul prea mult sau utilizarea de substanțe ilegale. Însă astfel de obiceiuri pot fi controlate cu bunăvoinţă şi perseverenţă.

Alegeţi relaxarea sub formă de meditație şi râdeţi mai mult
În timpul meditației, aveţi ocazia de a vă concentra atenția și liniști fluxul dezordonat de gânduri care ar putea să vă copleşească și să vă provoace stres.
Şi, e important să ştiţi, râsul ușurează încărcătura emoţională şi provoacă schimbări fizice pozitive în organism.

Creaţi relaţii cu cei din jur
Contactul social este o bună măsură antistres, deoarece poate oferi distragerea atenției, poate aduce sprijin emoţional și vă poate ajuta suportați mai uşor atât suișurile, cât și coborâșurile.

Acţionaţi voluntar cu diverse ocazii şi fiţi creativ prin muzică

Voluntariatul pentru o organizație de caritate, poate fi o activitate revelatoare. Poţi învăţa mai multe despre tine şi cei din jur, dar poţi obţine şi satisfacţie oferind ajutor. Practic, te ajuţi pe tine în timp ce îi ajuți pe alții. De asemenea, a asculta sau cânta muzică este un alt mod de a elibera stresul din organism şi poate diminua tensiunea musculară.

Dormiți suficient
Stresul vă poate crea probleme cu somnul. Somnul este modul prin care creierul și corpul dumneavoastră se reîncarcă. Majoritatea adulților au nevoie de aproximativ 7 până la 9 ore de somn în fiecare noapte.

Căutați consiliere
Terapia poate fi o idee bună, dacă vă simțiți copleșit sau într-un punct din care nu mai ştiţi direcţia bună pe mai departe. De asemenea, puteți să vă gândiți la terapie dacă vă faceți multe griji, în general, dacă aveți probleme în îndeplinirea sarcinilor de din rutina zilnică sau în îndeplinirea îndatoririlor la locul de muncă, acasă sau la școală.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

Sursăfoto: www.zazzle.com

De multe ori, la începutul unei relaţii ne întrebăm dacă persoana de lângă noi este “aleasa” și dacă totul va rămâne perfect. Inevitabil, traiul zilnic şi realitatea nu se ridică, de cele mai multe ori, la nivelul așteptărilor noastre. Atunci când întâmpinăm probleme, ne putem simți copleșiți sau nesiguri pe sentimentele noastre. Pentru a găsi soluţii cât mai viabile în astfel de situaţii, cea mai bună soluţie este psihoterapia.

În relaţii, tendinţa generală este de a supracomplica lucrurile

În multe situaţii, partenerii ajung să se întrebe dacă persoana cu care formează cuplul este “sufletul pereche” și dacă totul va rămâne perfect. Inevitabil, realitatea nu este şi nu va fi perfectă, însă, când apar problemele în relaţie, dacă ambele părţi doresc rezolvarea, soluţiile pot fi mult mai simple decât par.

Tipurile de parteneri

Cei care “fac mai mult” într-o relaţie atacă totdeauna frontal, o problemă, atunci când o identifică. Dacă sunteți acest tip, vă este greu să stați, pur și simplu şi doriți să faceți ceva, orice, pentru rezolvarea ei. Vă aruncați cu capul înainte și vă dedicați timpul și energia necesare pentru a repara ceea ce nu este în regulă. Sunteţi proactiv şi, în multe situaţii, abordaţi problemele potențiale înainte ca acestea să apară.

A face mai mult nu trebuie să fie consumator de timp. Începeți prin a doza o parte din energie, către relaţia de cuplu şi transformaţi-o în prioritate. Beneficiile vor apărea negreşit. Petreceți timp pentru a vă dezvolta abilitățile de relaționare, de exemplu şi depuneţi mai mult efort în pat. Dorinţa crescută şi satisfacția sexuală pot contracara familiaritatea și plictiseala şi minimizează potențialului de infidelitate.

Cei care au mari aşteptări ar fi bine să cereți mai puțin. Strategia “pretinde mai puțin” va fi pe placul celor care își dau seama că interpretarea sau evaluarea acțiunilor partenerului, dar şi anumitele reguli în relaţie, le afectează fericirea. Ridicarea partenerului la nivelul de “suflet pereche” îl poate forța să se ridice la un standard aproape imposibil de atins. Potrivit ar fi, pentru persoanele cu mari aşteptări, să ceară mai puţin şi să realizeze că nimeni nu e perfect, nici măcar propriul partener. Dacă aveţi aşteptările prea mari, nu veţi reuşi să apreciați partenerul grozav pe care îl aveți.

Cei care sunt prea critici se recomandă să nu caute probleme. Chiar dacă așteptările vă sunt calibrate corespunzător, este posibil să fiţi prea critic față de partener și relația în sine. Persoanele cu tendiţa de a critica, chiar dacă relaţia nu are probleme semnificative, au tendința de exagera micile probleme. A pretinde mai puțin nu înseamnă a coborî standardele, ci a îmbunătăţi starea de mulţumire şi fericire.

Apreciați mai mult ceea ce aveți

În cuplu, este recomandabil să adoptați o atitudine de recunoștință. Uneori, îmbunătățirea relației poate depinde doar de asta. Sărbătoriți aspectele pozitive. O relație bună are mult mai multe aspecte pozitive decât negative.

Dacă sunteţi în impas, alegeți cât de curând momentul de start pentru o atitudine pozitivă, de apreciere şi recunoştinţă. Aveţi toate şansele de a crea un impuls pozitiv care, mai apoi, să devină bază pentru alte strategii.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie