Blog

Care este locul copilului în familie?

Desigur că, odată cu apariția copilului în familie, dinamica vieții se schimbă radical pentru adulți atât din rolul marital al acestora, cât și din cel parental.

Cu precădere, cel din urmă rol va solicita cuplul, familia în ansamblu său să își “dovedească măestria” în a face loc copiilor, în viața lor și de a începe să-și dezvolte abilități de părinți. Practic, ne pregătim să împlinim nevoile copiilor ce acoperă toate aspectele: siguranță, grijă, afecțiune, control și stimulare intelectuală.

Ușor de spus, greu de făcut. Este vorba, în realitate despre un întreg proces complex ce ridică dificultăți părinților și care, de obicei, ajung să conducă spre anumite tipuri de probleme în viața maritală sau de familie.

De exemplu, în cazul copiilor foarte mici, mama poate ajunge la epuizare din cauza copilului care nu doarme noaptea sau nu mănâncă, e nevoită să fie mult mai mult prezentă în preajma copilului şi scade, astfel, atenția pentru partener/soț. În acelaşi timp, dacă soțul resimte acest aspect ca pe o neglijare, ca pe un neajuns și consideră că ar mai trebui să lase copilul și cu altcineva sau să ceară suport pentru a putea avea intimitate, atunci astfel de topicuri duc la disensiuni, de multe ori. În plan logic, explicit, ele sunt reale însă interpretarea lor trebuie făcută la nivel afectiv, profund pentru fiecare persoană în parte.

Un copil, e firesc, să ocupe un loc central în familie, în primii ani de viață. El depinde total de sprijinul părinților pentru dezvoltarea sa, dar și de dispoziția și relația lor, ca adulți.

Un copil are nevoie de o bază emoţională solidă la care se poate întoarce oricând pentru siguranţă. Dacă cei care constituie această bază, părinții:

• sunt neglijenţi cu propria relație de cuplu,
• nu își oferă respect și încredere, unul altuia,
• se consumă în certuri, activităţi epuizante sau suferă,
• ascund secrete sau minciuni,

atunci copilul va fi privat de siguranța emoțională, stima sa de sine va fi scăzută și va ajunge, ca adult, să nu mai aibă încredere în adulți.

Pe de altă parte, acolo unde copiii au deja o autonomie mai mare, au crescut, e recomandat, pentru sănătatea relației, ca partenerii/soții să își facă timp pentru cuplul lor.

Observ, cel mai adesea, ca terapeut de cuplu și familie că multora le vine dificil să își aloce un astfel de timp pentru ei. Motive pertinente se vor ivi adesea, dacă ele sunt căutate: sarcinile de serviciu, treburile zilnice, curățenia, lecțiile, o boală a unui părinte etc., însă, așa cum înțelegem că e nevoie să udăm o floare pentru a nu se usca, la fel de important este ca, periodic, să alocăm timp pentru noi, ca adulți în relație. Frecvența cu care se pot repeta aceste episoade plăcute pentru amândoi părinţii, în faza de familii cu copii mici și preșcolari diferă de la unii la alții, nu trebuie să fie pentru toţi la fel, dar succesul în cuplu apare în urma negocierii și nu a compromisului.

Cât oferi copilului din nevoile pe care le exprimă? Unde greșim ca părinţi?

Primul gând, ca răspuns la prima întrebare ar fi: “cât simte fiecare nevoia”. Însă, îmi doresc să vă spun că, în viaţă contează foarte mult convingerile şi valorile părinților, stadiul emoțional de dezvoltare al lor, ca adulţi și abilitățile generale.

Creșterea şi educarea unui copil, în timpul prezent, nu mai implică doar BINE sau RĂU şi, ca atare, fac sau nu un anumit lucru din aceste două perspective, ci sunt necesare cunoștințe, informații legate despre sine, îmbinate cu capacitatea de a confrunta realități diverse atât concrete, cât și emoționale și, care se bazează pe o gândire circulară, cum spunem noi terapeuții de familie.

A cântări opțiuni înseamnă, pentru un adult, a avea o gândire diversificată și multă reziliență afectivă, pentru că echilibrul nostru, în prezent, rezultă din modul în care ne percepem noi pe noi înşine, iar acest aspect este mult mai important acum, comparativ cu 30-40 de ani în urmă, când lucrurile erau mai liniare.

Abundența schimbă regulile jocului şi are impact direct în relaţiile cu cei din jur și la copii, dar și la părinți. Felul în care fiecare înțelege să mențină echilibrul face diferența, dar e bine să avem în vedere repere sănătoase, să punem acțiunile noastre în oglinda viitorului, să ne întrebăm cum îl vor putea afecta pe copil, peste 10-15 ani, o anumită decizie sau un comportament al nostru, ca părinţi.

Când punem presiune pe copii să facă multe activități extrașcolare perioade îndelungate, apare un efect de suprastimulare. Iar ce se va întâmpla mai târziu, în viață, este că el poate ajunge, ca adult, să nu facă față sarcinilor de familie și tuturor responsabilităţilor care îi apar în viaţă.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

Sursăfoto: https://www.parents.com/