De ce un partener ar refuza terapia de cuplu
În unele cazuri, unul dintre parteneri poate ajunge să creadă că problemele pe care celălalt le identifică, în relaţia de cuplu, sunt gestionabile și pot fi rezolvate între ei. Pentru a fi siguri că amândoi partenerii oferă aceeași importanţă problemelor care apar, se recomandă comunicarea despre acest subiect şi chiar întocmirea unei liste cu provocările pe care fiecare crede că ar trebui tratate în cadrul unor şedinţe de terapie de cuplu.
Psihicul uman se opune adesea schimbării, chiar și atunci când suntem nemulțumiți de circumstanțele actuale. Doar ideea de a modifica status quo-ul poate crea stări de anxietate, în primul rând pentru că schimbarea este imprevizibilă, viitorul este nesigur şi nimeni nu poate garanta un rezultat total pozitiv.
Persoanele anxios-depresive pot fi deosebit de precaute în privința terapiei. Astfel de indivizi proiectează un viitor cu recădere negative. Surprinzător, și extrovertiții, adesea aventuroși și curioşi să încerce ceva nou, pot fi foarte ezitanți când vine vorba de terapie, în special pentru că se tem să se confrunte cu probleme vechi pentru care este posibil să nu găsească rezolvare.
Şi în cazul terapiei de cuplu, persoanele își expun vulnerabilitățile, însă nu doar în fața terapeutului, ci și a partenerului. Pentru a fi vulnerabili, uneori, în cadrul relaţiei avem nevoie de un loc sigur care poate contribui la o conectare bună între parteneri.
Decizia de a merge la consiliere și de a alege consilierul potrivit este una serioasă, pe care partenerii trebuie să o ia împreună, pentru ca terapia să aibă şanse de succes. Aşadar, indiferent de mecanismul cuplului de a lua deciziile (unul decide, iar celălalt se supune; unul se oferă și celălalt refuză; unul face propunerea și așteaptă decizia celuilalt) decizia comună poate ajuta la o mai rapidă deschidere a ambilor parteneri.
Constrângerea partenerului reticent la terapie este adesea contraproductivă. Pentru a se implica și a continua, trebuie să fie motivat să ia parte, de bunăvoie la procesul de transformare.
Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie
Sursă foto: thewell.northwell.edu