În cadrul Mini-proiectului “Emoțiile mele și ceilalți” a fost partener, alături de Grădinița Socială cu Program Normal “Benita”, Liceul Creștin și Grădinița “Logos” și Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița. Prin acest proiect s-a dorit conștientizarea și corectarea strategiilor cu ajutorul cărora, personalul didactic și părinții fac faţă în interacțiunea cu copiii cu cerințe educative speciale.
Proiectul s-a finalizat cu o carte de povești terapeutice. Personajele poveștilor, ilustrate cu talent de prof. Ioana Călini, încearcă, ele însele să facă față unor situații dificile. Cum anume reușesc puteți afla citind poveştile pentru voi sau pentru copiii voştri.
Simon Institute, reprezentat de psihologii Valentina Șimon și Eleonora Toma, ca parte din proiect, a oferit suport profesional pentru editarea conținutului poveștilor, consultanţă şi încurajare constantă, pe toată perioada derulării lui. Ar fi o încântare pentru noi să ştim că aceste texte vă folosesc în activitatea terapeutică pe care o desfăşuraţi.