14 Oct 2022
Noile paradigme ale neuroștiințelor ne arată că oamenii dețin și mecanisme de reglare a stresului.
Plecând de la convingerea că familia este celula de bază a societății, indiferent de forma ei de organizare, putem susţine faptul că la baza ei există un întreg sistem de autoreglare între inconștientul uman, conexiunile relaționale și comunicare.
Sistemul de reglare emoțională este cel care pune familia în mișcare pentru a dezvolta relații sănătoase, funcționale, în care membrii ei comunică conștient și inconștient, cu scopul de a crește şi a crea, de a-și urma scopurile în viață, ambițiile, iar în final de a avea capacitatea de desprindere şi de a forma o nouă familie.
Acest sistem nu include doar experiențele și dezvoltarea emoțiilor precum: fericirea, frica, furia, rușinea etc., ci și modul de reglare a sentimentelor și comunicarea lor.
Atunci când aceste mecanisme de reglare emoțională sunt disfuncționale, ele mențin relațiile dintre membrii familiei într-o stare patologică, disfuncțională, în care, în mod cert cei mai afectați sunt copiii. Ei vor fi cei care vor purta povara emoțiilor patologice din legăturile familiale și sociale. Astfel că, mecanismul de reglare emoțională poate fi definit ca mecanismul de bază esențial oricărui alt proces emoțional sănătos și care își poate pune amprenta pe întreaga evoluție și arie de dezvoltare a copilului, adolescentului sau a adultului.
Adică are un impact major atât la nivel individual cât și de familie. Cu alte cuvinte vom defini o familie sănătoasă ca o sumă de relații interactive, ce pleacă de la principalii îngrijitori (părinții/adulții), apoi dezvoltarea capacității de autoreglare emoțională și ulterior abilitatea fiecărui individ de a regla la rândul său situații de viață stresante.
Paradigma conform căreia focusul principal se află pe studierea modului de dezvoltare a creierului în cele două mari perioade: prenatal și postnatal, este o altă temă a neuroștiințelor din zilele noastre. În aceste două etape putem vorbi de principalul rol al parentingului, și anume care este bazat pe prezența emoțională, pe predictibilitate, consistența adultului în interacțiunea cu copilul și felul în care încurajează copilul în reglarea emoțiilor sale negative sau pozitive.
Dezvoltarea creierului copilului are, fără excepție, nevoie de creierul mamei pentru a crește. Acesta din urmă depinde, în multe situaţii, şi de contextul social al părintelui, dar şi de capacitatea lui de reglare emoțională.
În alte cuvinte, creierul copilului are nevoie de experiențele emoționale ale mamei în timpul dezvoltării, iar mai târziu de ale tatălui pentru a putea dezvolta un atașament sănătos, cu un puternic sentiment de apartenență.
Ultimele studii clinice asupra creierului, ne arată că imediat după naștere numărul sinapselor crește cu 40.000/secundă, în timp ce greutatea acestui organ creşte treptat, în 12 luni, de la 400 de grame la 1000. (Cozolino 2017, Siegel, Schore, Cozolino 2021). Mai mult, emisfera cerebrală drepată se dezvoltă foarte rapid în primele 100 de zile atât în perioada prenatală, cât și postnatală, în contextul unei puternice legături psiho-organice realizate în primă etapă cu mama şi mai apoi cu tatăl și care, ulterior, joacă un rol important în dezvoltarea emisferei cerebrale stângi. Tot studiile ne arată că, în plan fizic, dezvoltarea emisferei drepte este în profundă conectare cu nivelul relației empatice dintre mamă și copil, tată-copil, dar și cu frații (Schore 2016, 2019a, 2019b).
Aşadar, relația cu mama, în fazele vremelnice ale atașamentului, este esențială pentru dezvoltarea emisferei drepte a creierului, care va marca și însoți copilul în tranziția sa de-a lungul vieții spre a deveni adult. În același timp, nu se va pierde din vedere faptul că familiile sunt în continuă schimbare, că emoțiile și atmosfera emoțională din interiorul familiei dă tonul unor conexiuni la nivelul generației actuale, dar și transgenerațional.
Relațiile umane conțin emoții, tipare de exprimare afectivă și verbală și, desigur, mecansime de adaptare a acestora care oferă sau nu echilibrul și maturitatea unei persoane.
Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie
Sursă foto: https://www.livehappy.com/