Un ritm de viaţă cumpătat şi un program echilibrat, ţin, întodeauna, de modul nostru de organizare, de cât de mult suntem conştienţi de limitele şi tiparele noastre interioare.
Regulile sunt importante şi rolul lor este de a aduce stabiltate, în viaţa noastră şi de a lăsa loc de flexibilitate. Respectarea unei reguli corecte pentru viaţa noastră ne va face să ne simţim confortabil şi nu ne va constrânge. De aceea, recomandările următoare e indicat să le aplicaţi în funcţie de propriile nevoi, şi nu pentru că TREBUIE. Altfel, ele vor deveni doar un alt lucru rigid şi vă veţi pierde motivaţia de a le urma.
Somnul joacă un rol crucial în menținerea unei bune sănătăți emoţionale și fizice. Toată lumea cunoaște starea de după o noapte fără somn sau cu somn puţin. Am pregătit câteva sfaturi, pentru dimineţi odihnite.
1. Respectați un program de somn
Rezervați maximum opt ore pentru somn. Cantitatea de somn recomandată, pentru un adult sănătos, este de cel puțin șapte ore.
Dacă nu adormiți în primele 20 de minute, ieșiți din dormitor și faceți ceva relaxant. Citiți sau ascultați muzică liniștitoare. Întoarceți-vă în pat atunci când sunteți obosit.
2. Fiți atenți la ceea ce mâncați și beți, înainte de culcare. Nu mergeți la culcare flămând sau îndopat. În special, evitați mesele grele sau cu multe preparate, în decurs de câteva ore, înainte de culcare. E bine să ştiţi că şi efectele stimulatoare ale nicotinei și cofeinei durează câteva ore pentru a dispărea și pot face ravagii asupra calității somnului. Chiar dacă alcoolul vă poate face să vă simțiți somnoros, poate perturba somnul mai târziu în timpul nopții.
3. Creați o cameră ideală pentru somn. Adesea, acest lucru înseamnă răcoare, întuneric și liniște. Evitați utilizarea prelungită a ecranelor care emit lumină, în special albastră, chiar înainte de culcare.
Efectuarea unor activități de relaxare, înainte de culcare, cum ar fi o baie sau folosirea unor tehnici de relaxare, ar putea favoriza un somn mai bun.
4. Limitați siestele din timpul zilei
Episoadele lungi de somn, din timpul zilei pot interfera cu somnul de noapte. Dacă alegeți un pui de somn de după-amiază, limitați-vă la maximum 30 de minute și evitați să faceți acest lucru spre sfârșitul zilei.
5. Includeți activitatea fizică în rutina zilnică
Activitatea fizică regulată poate contribui la un somn mai bun. Evitați însă să fiți activi prea aproape de ora de culcare.
Petrecerea timpului în aer liber, în fiecare zi, ar putea fi de ajutor.
6. Încercați să vă rezolvați grijile sau preocupările, înainte de culcare.
Gestionarea stresului ar putea fi de ajutor. Începeți cu elementele de bază, cum ar fi organizarea, stabilirea priorităților și delegarea sarcinilor.
Aproape toată lumea are, ocazional, câte o noapte nedormită, dar dacă aveți deseori probleme cu somnul, contactați un psihoterapeut. Identificarea și tratarea oricăror cauze de nesomn vă pot ajuta să obțineți somnul mai bun pe care îl meritați.
Valentina Şimon, psihoterapeut sitemic pentru cuplu şi familie
Sursă foto: https://medium.com/