Valentina Şimon, psiholog şi cofondator al Simon Institute apare în cea de-a zecea carte din seria IGNITE, bestseller international. Volumul Ignite Love are lansarea oficială, în Statele Unite, la data de 31 iulie.
Volumul cuprinde 31 de poveşti adevărate, experienţe de iubire, cunoaştere de sine şi dragoste de viaţă. Povestea relaţiei dintre Mădălina Petrescu şi Cris Agafi se află şi ea între coperţile acestei cărţi.
După un început frumos: “Când ne-am întâlnit, ne-am gândit că este suficient să ne îndrăgostim și să avem povestea epică de dragoste din viața noastră”; cei doi au ajuns să se confrunte cu barierele interioare şi au ajuns într-un punct critic al relaţiei. Este o poveste asemănătoare cu cea a multor cupluri, care, prin diverse conjuncturi, ajung în situaţii limită.
Mădălina şi Cris au ales şedinţele de terapie cu Valentina Şimon: “Valentina a descoperit o problemă foarte simplă în relația noastră, nu știam să ne certăm cu adevărat“. Şi asta este doar o parte din drumul parcurs de cei doi soţi, pe durata terapiei. A fost alegerea lor să împărtăşească experienţa personală, în volumul cu numărul 10, din seria IGNITE. IGNITE Love va fi disponibil pe Amazon, de la 1 august.
Mădălina Petrescu şi Cris Agafi sunt membrii fondatori ai Fundaţiei HeartQ din SUA.