21 Jun 2024
Acţionăm greșit pentru armonia în căsnicie?

Căsătoria este una dintre cele mai mari aventuri ale vieții, însă poate fi, în majoritatea cazurilor, un teritoriu necunoscut.

Din fericire, nu există un mod “corect” de a exista ca un cuplu căsătorit sau de a acţiona ca atare, însă există câteva direcţii bune în acest sens.

Transformarea momentelor proaste în momente bune

Căsnicia nu este lipsită de provocări, însă modul în care cuplurile trec peste dificultăți, determină puterea legăturii lor. Problemele care apar negreşit, dar și conflictele se rezolvă mult mai bine şi mai repede “în echipă”.

Partenerii care pot înfrunta problemele împreună, oferindu-și suport reciproc, sprijin și încurajare în momentele dificile sunt capabili să mențină o dinamică sănătoasă în relație.

Reziliența, în sine, nu presupune doar a rezistenţa în faţa furtunii, ci și în procesul de identificare a unor modalităţi de acţiune comune. Încetinind ritmul şi liniștindu-se reciproc, partenerii pot găsi mai uşor soluţiile bune şi, astfel, cuplurile pot transforma chiar și cele mai dificile situații în oportunități de creștere și apropiere.

Creativitate și imaginație

Pentru crearea unui univers comun al cuplului, este importantă implicarea ambilor membri în activități plăcute, experiențe comune și interacțiuni semnificative. Acestea pot deveni obiceiuri care contribuie la aprofundarea intimităţii emoționale și la crearea de noi oportunități de comunicare, râs și relaxare.

Fie că este vorba de a găti împreună, de a face plimbări sau de a se ocupa de dorințele sexuale ale celuilalt, partenerii care prioritizează activitățile comune, își exprimă deschis afecțiunea și aprecierea unul față de celălalt, tind să nutrească o relație mai împlinită și mai durabilă.

Toleranţă faţă de diferențe și schimbări

Schimbarea este inevitabilă, atât în cazul indivizilor, cât și al relațiilor. Cercetările sugerează că acceptarea și tolerarea diferențelor dintre parteneri este esențială pentru menținerea unei căsnicii stabile și împlinite.

În loc să privească schimbarea ca pe o amenințare, cuplurile ar trebui să o abordeze ca pe o oportunitate de evoluție. Respectând autonomia celuilalt și făcând loc diferențelor individuale ale fiecăruia, partenerii pot ajunge să dezvolte un sentiment mai puternic de siguranță și stabilitate, în cadrul relației, chiar și în mijlocul schimbărilor. Diferenţele pot fi ocazii de a învăţa mai multe unul despre celălalt.

Răbdare şi flexibilitate

Căsătoriile de succes necesită adesea o doză sănătoasă de răbdare, flexibilitate și compromis. Cuplurile care pot gestiona dezacordurile cu grație și compromis tind să experimenteze o mai mare satisfacție în relațiile lor.

În loc să vă preocupe neplăcerile sau imperfecțiunile minore, concentrați-vă mai degrabă pe aprecierea calităților celuilalt. O atitudine de recunoștință și înțelegere poate duce la mai multă armonie și împlinire pentru ambii parteneri.

Recunoaștere şi susținere

Exprimarea aprecierii și admirației pentru partenerul tău este esențială dacă îţi doreşti armonie şi să fii susţinut, la rândul tău. Sunt importante recunoașterea eforturilor celuilalt și manifestarea recunoștinței pentru lucrurile mărunte.

Expresii şi vorbe simple precum: “mulțumesc”, “mă faci fericit” și “apreciez ceea ce ai făcut”, pot contribui în mare măsură la creşterea iubirii și a legăturii, într-o relaţie. Faceți un efort conștient pentru a recunoaște și aprecia contribuțiile și gesturile de dragoste ale partenerului dumneavoastră.

Angajament și dedicare

Angajamentul poate fi baza unei relaţii de durată. Necesită dedicare și perseverență atât în vremuri bune, cât și în vremuri mai dificile. Cuplurile care relaţionează cu scop şi determinare tind să experimenteze o mai mare satisfacție și împlinire.

Acordând prioritate relației și investind timp și efort pentru a o hrăni, partenerii  clădesc o fundație de dragoste și încredere care poate rezista mai bine la testul timpului. Pentru asta este nevoie de un angajament conștient față de relația în sine, timp şi dedicare continuă.

Respect față de propria persoană

Respectul de sine stă la baza relațiilor sănătoase şi influenţează modul în care se percep şi interacționează partenerii. Persoanele cu un puternic sentiment de respect faţă de sine pot menține relații satisfăcătoare și împlinite, cu mai multă uşurinţă. Tratându-vă reciproc cu bunătate și compasiune, creați premise pentru o relaţie plină de înțelegere reciprocă.

Aşadar, creaţi prioritate din menţinerea respectului și îngrijirii de sine în viața dumneavoastră. Bunăstarea personală este esențială pentru bunăstarea legăturii cu partenerul. Dacă vă trataţi cu bunătate și respect sunt mai mari şansele ca partenerul să vă ofere aceeași atitudine.

20 Nov 2021
În vinovăţie nu se poate naşte responsabilitate

Despre învinovățire sau blamarea celuilalt se tot aude, în mai toate discuțiile de familie și cuplu. În speranța că fiecare caută să se facă înțeles și să arate dreptatea proprie, oamenii nu realizează modelul lor de interacțiune și “se îneacă” în detalii lipsite de sens sau contradictorii.

Oricum am încerca să definim comunicarea, nu vom putea spune niciodată că nu comunicăm. Pentru că și tăcerea este comunicare. Ea nu se rezumă doar la cuvintele rostite, ci și la comportamentele și stările umane. Implicit, reprezintă și un mesaj care poate influenţa pe cei din jur.

În mai toate situaţiile oferi un răspuns, chiar și când alegi să nu zici nimic. Cuvintele sunt folosite pentru a oferi și primi informații. Ceea ce se întâmplă în comunicările patologice, nesănătoase, sunt, de fapt interpretările oamenilor şi vorbele ambigue. Fiecare presupune, în sinea lui, că ceea ce percepe și judecă este complet și adevărat. Când se folosește un astfel de limbaj se activează, în realitate, mecanisme liniare de tipul alb-negru, corect-greșit, bun-rău.

Oamenii presupun că pot intra în mintea celorlalţi: “știu la ce te gândești” sau cred că ceilalţi știu la ce ne gândim noi (“Știi ce vreau să spun, cu adevărat”). Interpretările și generalizările duc la nașterea tensiunilor și conflictelor, situaţii în care se fac evidențiate tiparele acuzatoare.

Pur și simplu apar bucle vicioase, bucle feedback, majoritar pozitive. Adică cele pozitive sunt cele care întăresc comportamentele nedorite.

Un bărbat anxios poate să ridice tonul într-o discuție cu soția lui sau să se retragă brusc din dialog, fapt care îi poate declanșa partenerei, plâns intens. Pentru că el se simte anxios, va simți și vinovăție, cel mai probabil și, ca rezultat, se va îndepărta și mai tare sau, după caz, poate să se înfurie și mai rău și … tot așa. Astfel, se formează cercuri vicioase și tornade emoționale, certuri. Generalizarea în conversație, este și ea un tip de triangulare a unei puteri invizibile, bazată pe ideea că, într-o discuţie, nu poate exista decât un învins și un învingător.

O persoană care generalizează poate fi identificată prin faptul că folosește foarte rar cuvinte despre sine și nu este curioasă să verifice faptele care îi sunt relatate şi nu explorează, în mod interest, vorbele interlocutorului. Se întâmplă frecvent ca unii să vorbească doar pentru a crea confuzie și mai mare sau pentru a bloca verbalizarea. Trimit mesaje incomplete sau contradictorii realizând o comunicare incongruentă.

Observ acest tip de comportament, deseori, în ședințele de terapie cu familii și cupluri. Minute lungi se scurg, în timp ce sunt adresate șiruri de cuvinte fără noimă, fără scop. Dacă oamenii ar învăța să comunice despre cum comunică (metacomunicarea), atunci motivele pentru care spun, în terapie sau la divorț, că vor să se despartă, ar putea scădea semnificativ.

Când învinovățim și ne uităm mai mult la celălalt, omitem trăirile noastre, apare nesiguranța și intrăm în defensivă. Unii acuză direct, îl văd exclusiv pe celălalt şi induc vinovăția ca element de putere.

Astfel, pot obține ceva, pe moment, dar nu vor crea o resursă pe termen lung și, cel mai trist, nu își vor putea asuma RESPONSABILITATE, prin astfel de moduri de interacțiune. Nu te poți duce să faci pace, declarând război!

Așadar, ce vă propuneți să faceți față de propria persoană, în primul rând, atunci când interacționați? Ce răspundere considerați că aveți față de sine? Ce prioritate stabiliți pentru relația care vă doriți să funcționeze?

Spor la răspunsuri????

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

Sursa foto: www.verywellmind.com

09 Sep 2020
Modul de adaptare la situații intense emoțional

Emoțiile sunt cele care, de multe ori ne pun la încercare liniștea, pacea emoțională. Trecerea de la o stare emoțională la alta și adaptarea la noua stare nu sunt ușor de realizat, chiar dacă, de multe ori, la nivel mintal, înțelegerea lor este evidentă.

Nicio psihoterapie nu va fi în măsură să acționeze în locul vostru, atunci când vine vorba de făcut schimbări în raport cu sinele vostru. De aceea, vă recomand cu căldură să încercați, cât mai mult să vă dezvoltați  capacitatea de autoobservație, de reflectare asupra voastră.

Reflecția presupune privitul în interior, mă uit la mine și mă privesc așa cum sunt. Îmi dau voie să mă văd așa cum exist. E ca un fel de oglindire în luciul unei ape sau ca și cum mi-aș privi reflexia într-o oglindă.

Majoritatea oamenilor se judecă repede și prea mult pe ei înșiși, se critică excesiv și se blamează. Paradoxul e că, în multe situații fac ceva disfuncțional pentru a obtine ceva bun; și asta mă surprinde de fiecare dată când lucrez cu oamenii.

Sunt persoane cărora le vine ușor să se simtă vinovate și speră să crească emoțional sau să ia decizii bune în această stare.

Dar daca, spre exemplu, v-ați privi, cu atenție, dimineața în oglindă, veți conștientiza că acest obiect nu vă transmite mesaje negative: “Ce urât te-ai îmbrăcat azi!”; “Ce de coșuri nasoale ai pe față!” sau “Ești foarte egoist că ai îndrăznit să îti susții punctul de vedere și să îți confrunți părinții!” etc. Oglinda nici nu vă analizează, nici nu vă critică, dar nici nu vă transmite laude. Ea, pur și simplu, vă arată pe voi, așa cum sunteți!

Astfel, TU vei decide ce anume alegi să schimbi/ajustezi din ceea ce observi. Obiectul în care îți privești reflexia nu încearcă să te blameze sau să te convingă de ceva făcându-te să te simți vinovat. Îți oferă libertatea de a alege fără să se supere și să comenteze.

De aceea, vă propun, în cele ce urmeză, un scurt exercițiu prin care să declanșați, întâi de toate, un nou proces emoțional, un nou mod de a interacționa cu vocea voastră interioară, cu conștiința voastră, cu tiparele emoționale.

Pasul 1:

Când îți vine să plângi sau te simți trist/ă, furios/oasă, vinovat/ă, dă-ți voie să simți ceea ce simți. Poți chiar să afirmi cu voce tare că: ”Da, acum mă simt trist/vinovat/furios etc..

Pasul 2:

Gândește-te, din altă perspectivă decât cea logică, uzuală, la nevoia ta emoțională și întreabă-te: “Ce altă nevoie emoțională îmi împlinește starea/emoția mea de acum?”

Pasul 3:

Gândește, în termeni de consecință, nu interpreta făcându-ți supraanaliza mintală și întreabă-te: `“Pe termen lung, ce consecințe ar putea apărea dacă accept să mă simt, în continuare, trist/ă, furios/furioasă sau neputincioasă/vinovat?”

Pasul 4:

Oamenii, în general, se așteaptă ca, înlocuind, în mod mecanic, un gând cu un altul, să apară un automatism sănătos, imediat. Să nu mai simtă ceea acel sentiment intens deranjant. Dar, atunci, psihoterapia nu ar mai fi un proces și exercițiile nu ar mai avea ca scop final schimbarea tiparelor, care sunt comportamente “gresite”, repetate îndelung.

Tipar este ceea ce, fiecare dintre noi, facem mai des în viața noastră sau modul în care ne comportăm cu noi înșine și cu ceilalții, chiar și la nivel emoțional. Deseori oamenii se reprimă, fac tot ce pot să nu simtă o emoție. În asfel de situații, terapia intervine și ne spune că e esențial să îți dai voie să simți.

Deci, puneți-vă următoarele întrebări: “Ce fac cu ceea ce observ despre mine? Ce decid în legătură cu ceea ce simt?”

 

Aceste noi orientări au menirea să vă pună pe o altă cale, pe cei rigizi, dornici de control, pe cei ce va simțiți slabi, neputincioși, temători, dărâmați, la pământ etc.

Efortul este mare, uneori, și soluția nu vă va ieși în cale, de cele mai multe ori. Puneți-vă singuri în situații emoționale noi și învățați din schimbările pe care le observați la voi pentru a vă cera repere. Propria experiență vă poate oferi, despre voi înșivă mai multe informații decât orice altă teorie.

Valentina Șimon – psihoterapeut sistemic cuplu și familie

Sursa foto: https://safety4sea.com/

Side bar