Blog

Științele moderne ale psihologiei, pun în prezent mare accent pe ceea ce înseamnă și presupune atașamentul uman, în relațiile dintre oameni. Acesta determină precum un ADN, felul în care ne vom atașa în relațiile cu partenerii noștri de viața, cu familia sau copiii.

Cea mai bună trilogie despre atașament a fost descoperită și redată de către John Bowlby: Atașamentul (1969), Separarea (1973) și Pierderea în anul 1980, conform Theories in marriage and family therapy of Linda Metcalf.

Ulterior, o altă figură reprezentativă a psihoterapiei sistemice pentru cuplu și familie, Susan Johnson a dezvoltat și dovedit prin studii și cercetare importanța apropierii emoționale, a atașamentului și îmbrățișărilor în supraviețuirea omenirii și relațiilor dintre ei. De fapt, lucrarea sa de doctorat a fost publicată şi a devenit o carte renumită, intitulată “Holdmetight” tr. “Ține-mă strâns în brațe”, apărută și în România. În textul ei este dovedit științific cum conectarea emoțională și îmbrățișările ne influențează direct starea psihică și fizică.

Cum, prin îmbrățișare, se reduce nivelul de stres din organism, uneori ameliorează chiar și durerea fizică atunci când cei iubiți își manifestă apropierea prin empatie.

Inițial, se credea că emoțiile sunt ceva ce trebuie învins sau înfrânat prin rațiune, că ele nu își au locul în viața noastră, ca “fundaţie” pentru buna noastră funcționare și sănătate psiho-emoțională.

Susan Johnson a reușit să scoată la suprafață limbajul interior emoțional și să arate că legătura emoțională (bonding) este cea care determină comunicarea și comportamentele dintre oameni, în cea mai mare măsură. Relația afectivă este baza sigură la care revenim, ori de câte ori ne simțim răniți.

În relația părinte-copil, părintele constituie baza securizantă, iar în relația de cuplu, ea este reprezentată de parteneri. Aici, dezvoltarea ei depinde de fiecare partener și de felul în care au crescut și s-au format în relațiile cu familia lor de origine. Din acest motiv, în terapiile relaționale nu este nevoie de un diagnostic pentru a face terapie, ci mai de grabă, de disponibilitate pentru autoobservație, pentru a crește personal și a-mi ajuta mie însumi să am o relație de cuplu fericită.

Cele mai multe dintre problemele cuplurilor din ziua de astăzi sunt de natură emoțional-relațională. Din varii motive, de-a lungul timpului, cel puțin unul dintre parteneri ajunge să se plângă despre felul în care se simte sau este tratat de către partener, în relație și se va simți nesatisfăcut. Cuplurile pot întâmpina probleme precum: dificultăți în a-și împlinii nevoile legate de intimitate, suportul unuia față de celălalt în desfășurarea traiului zilnic, sprijinul pentru buna funcționare a casei, probleme legate de fidelitate și onestitate, putere, finanțe etc.

Lupta pentru putere, într-un cuplu, de multe ori, pune partenerii la grele încercări. Din cauza ei, se naște o concurență acerbă rareori conştientizată de parteneri. Fiecare ajunge să se simtă justificat în a-și apăra propriile răni astfel că nu vede niciun motiv pentru care să procedeze diferit. Aceste situații sunt, de cele mai multe ori, o consecință a felului în care trăiește și simte fiecare dintre cei doi, o consecință a formării emoționale, a căror date de funcționare au fost implementate, de regulă, în copilăria timpurie. Ele determină modul în care vom trăi și vom fi capabili să oferim apropiere, intimitate emoțională și atenție la nevoile emoționale.

Pentru majoritatea cuplurilor, situația se accentuează negativ și atunci când spun asta, cu tot respectul pentru putere, dar și pentru intimitate, în general bărbații caută mai multă apropiere fizică și o mai mare distanță conversațională, psihologică; pe când femeile vor o mai mare apropiere în dialog, conversațională prin care să ajungă la intimitatea emoțională, și ulterior la cea fizică.

Aceste diferenţe nasc dileme majore pentru cei aflați în relații. Aș dori să fac insist asupra cuvântului intimitate. Nu este legat doar de sexualitate. Pentru ca noi să fim liniștiți, să fim confortabili emoțional, avem nevoie crescută de intimitatea emoțională care este diferită de cea sexuală.

Intimitatea emoțională există și între părinți și copii, în familie, în general, nu doar în cuplu. Intimitatea presupune atmosfera din familie, climatul psihologic şi emoțional în care se trăiește; felul în care fiecare membru se simte în compania celuilalt. Apropierea este cea care permite reglarea emoțională, în caz de conflict, durere, supărare sau frustrare.

Dacă mama, tata sau partenerul meu emoțional nu sunt obișnuiţi să își manifeste emoțiile, să exprime trăirile, atunci nu vor fi capabili nici să se apropie sau să arate înțelegere și toleranță emoțională în momentele dificile, tensionate. Oricare dintre ei va acționa prin retragere emoțională, respingere, tăcere, critică, blamare ș.a.m.d. Adică, oricare dintre ei va arată un nivel scăzut de conectare emoțională.

Conectarea este un alt termen frecvent întâlnit în terapiile prezente și în educarea emoțională a copiilor de către părinți. Fiecare dintre noi are un copil interior. Ca atare, atunci când suferim, ca adulți, avem nevoie, pentru a ne fi bine, pentru a scădea durerea emoțională, să ne conectăm la cel care ne este aproape, care este lângă noi. Desigur, ca adulți, în același timp, e la fel de important să avem propria noastră siguranță de sine, bine dezvoltată.

Nu este posibilă o fericire îndelungată în care să te bazezi doar pe un altul să-ți împlinească nevoile emoționale. În conectare, ne dăm voie să ne simțim așa cum trăim. Primim sprijin nu doar prin cuvinte, ci și din îmbrățișări.

Îmbrățișările sunt vitale pentru redobândirea confortului personal. Înseamnă acceptare, speranță, înseamnă încredere în sine și unul în celălalt; înseamnă: “sunt aici pentru tine orice s-ar întâmpla şi nu am să te judec pentru ce simți, nu te resping pentru că ești furios/ă, nu îți condamn revolta”. Astfel putem fi colaborativi în momente critice și nu doar în cele plăcute. Te accept cu diferențele tale și sunt dispus/ă să descopăr lucruri noi și, în același timp, să lucrez cu mine pentru a vedea ce îmi aduce și mie alinare.

Apropierea este întărită pozitiv și de comunicare. Ele trebuie dezvoltate împreună și nu executate mecanic, fără un conținut emoțional; pentru a nu lăsa loc jignirilor, ignorării sau blamărilor.

Astfel, aducem un aport substanțial atât calității noastre personale, cât și relației pe care ne-o dorim. Cei care trăiesc timp îndelungat în lipsa unei intimități emoționale, a unei forme de atașament sau a apropierii, tind să dezvolte anxietate, depresie, pot trăi retrași și izolați social sau, din contră, au tendința de a deveni ușor irascibili, greu de mulțumit și sensibili în a lua lucrurile personal.

Așadar, folosiți conștientizările emoționale, fie ele plăcute sau neplăcute, pentru a construi noi experiențe și a aduce mai aproape schimbările prin care să deveniți apropiați.

Scoateți la suprafață emoțiile și creați din ele prilej de înțelegere față de sine și apropiații voștri, îmbrațișându-vă, dându-vă voie să trăiți în starea intensă chiar dacă, pe moment, ea pare a nu fi ceea ce vă vine să faceți.

Autor Valentina Şimon, pshitoterapeut sistemic

Sursă foto: https://www.marriage.com/

În această perioadă de timp cu solicitare majoră asupra psihicului, unii oameni pot trăi stări bruște de dispoziție sau stări emoționale intense cu efecte la nivel fiziologic, inclusiv. Astfel de caracteristici generale descriu, în mare, și atacurile de panică.

De cele mai multe ori, persoana care ajunge să sufere de atac de panică, nu poate ideintifica sau asocia o cauză anume pentru ceea ce trăiește. Primele și cele mai resimțite stări sunt la nivelul corpului: palpitații intense, un fior ca “un curent electric”, senzație de sufocare, cefalee și senzația iminentă de moarte.

La nivel emoțional, apare o frică acută, confuzie, dezorientare, panică intensă sau insomnie.

Din punct de vedere social, cele mai expuse persoane la astfel de manifestări sunt:

– persoanele singure sau cele care frecvent trăiesc o stare emoțională de singurătate

– persoanele în vârstă

– persoanele care în mod curent în viața lor zilnică trăiau o stare de suprasolicitare, fie ea pe linie profesională sau personală

– cuplurile sau familiile dezorganizate sau cu relații disfuncționale acute

Din punct de vedere emoțional, cele mai predispuse sunt:

– cele cu istoric emoțional anxios și/sau depresiv

– persoanele cu o inteligență emoțională scăzută, care de-a lungul timpului nu și-au permis o actualizare constantă a emoțiilor trăite zilnic.

Fie acest tipar a venit din familia de origine, unde nu erau permise manifestările furiei, supărării, plânsului, fricii etc. Și, nu neapărat interzise vehement, verbal ci și prin comportamente frecvente care au creat în copil convingeri prin care el a învățat, mai degrabă, să reprime emoțiile.

Atunci când copiii simt emoții intense pe care le consideră negative, cum ar fi: o frică foarte mare, teamă și neliniște crescută, frustrare accentuată, nevoia de a plânge, metoda la care apelează este, la nivel cognitiv: ,,nu ar trebui să simt așa ceva,, care în consecință va activa mecanisme nesănătoase la nivel emoțional, cel mai adesea reprimare.

Inhibarea și reprimarea emoțională duc mai departe la comportamente distructive, în care aceștia se refugiază încercând să-și găsească o alinare: mâncatul compulsiv, consum exagerat de alcool, jocuri de noroc, fumat excesiv etc.

– persoanele cu o gândire rațională excesivă care au tendința de a da/găsi o explicație rațională aproape la orice și care supra raționalizează ceea trăiesc.

Un mecanism mintal prin care o persoană încearcă mereu să găsească o justificare, o explicație rațională la ceva anume duce la blocarea sinelui și, din nou, nu permite exprimarea emoțională în mod benefic. Inconștient acea persoana recurge astfel la inhibarea emoțională.

În sine, gândirea logică, rațională nu este ceva rău însă, utilizată ca un mecanism de apărare și în exces, orientează persoana, mai degrabă, spre a-și forma ancore în exteriorul ei. La un moment dat ea va intra într-un cerc vicios și va ajunge să depindă de un astfel de mod de reacție, punând o presiune emoțională foarte mare atât pe propria persoană, cât și pe cei din jur.

Puteți recunoaște cu ușurință acest tip de persoane. Ele manifestă nevoia crescută de a avea mereu dreptate, de a se axa frecvent doar pe argumente logice fără a avea păreri personale; caută și cer deseori justificări sau explicații de la ceilalți. De obicei astfel de atitudini conduc spre tensiune emoțională și conflict.

– persoanele cu o nevoie de control foarte mare. Acestora le va fi mult mai dificil să se adapteze, deoarece e o schimbare ce a intervenit brusc, fără a avea posibilitatea de a face alegeri după dorința proprie.

Din acest considerent, pot dezvolta și atac de panică, fiindu-le activată starea de insecuritate emoțională. Noi, în calitate de psihoterapeuți, spunem că o persoană se află în control cu ea însăși atunci când nu dorește să controleze. Confortul emoțional și siguranța de sine reprezintă controlul emoțional.

Tot ce încerci să faci la un moment dat în viață cu disperare, este de fapt insecuritate.

Recomandările generale pe care vi le pot face, sunt ca pe cât posibil, atunci când trăiți astfel de stări, să apelați de îndată la cineva apropiat de încredere care să vă fie aproape fizic. Dacă nu e posibil, încercați telefonic. Spuneți-le ce simțiți, care vă sunt sentimentele și stările ce vă copleșesc.

Atenție însă, nu exprimați doar gândurile de care vă temeți că ar putea duce la ceva catastrofal pentru voi, ci mai ales emoțiile.

Un alt mod prin care puteți să vă ajutați este să scrieți pe o foaie tot ce gândiți și simțiți; să “scoateți din cap”. Vă ajută să nu vă mai gândiți atât de intens la acest subiect.

Dacă vă aflați într-un context abuziv, separați-vă cât mai repede cu putință de acel loc.

Desigur, pe termen lung, e indicat să apelați la un specialist psihoterapeut care să vă îndrume pentru a rezolva tiparele vechi care influențează apariția unor astfel de manifestări.

Valentina Simon – psihoterapeut sistemic cuplu și familie

Sursă foto: https://www.verywellmind.com/

În această perioadă de timp cu solicitare majoră asupra psihicului, unii oameni pot trăi stări bruște de dispoziție sau stări emoționale intense cu efecte la nivel fiziologic, inclusiv. Astfel de caracteristici generale descriu, în mare, și atacurile de panică.

De cele mai multe ori, persoana care ajunge să sufere de atac de panică, nu poate ideintifica sau asocia o cauză anume pentru ceea ce trăiește. Primele și cele mai resimțite stări sunt la nivelul corpului: palpitații intense, un fior ca “un curent electric”, senzație de sufocare, cefalee și senzația iminentă de moarte.

La nivel emoțional, apare o frică acută, confuzie, dezorientare, panică intensă sau insomnie.

Din punct de vedere social, cele mai expuse persoane la astfel de manifestări sunt:

– persoanele singure sau cele care frecvent trăiesc o stare emoțională de singurătate

– persoanele în vârstă

– persoanele care în mod curent în viața lor zilnică trăiau o stare de suprasolicitare, fie ea pe linie profesională sau personală

– cuplurile sau familiile dezorganizate sau cu relații disfuncționale acute

Din punct de vedere emoțional, cele mai predispuse sunt:

– cele cu istoric emoțional anxios și/sau depresiv

– persoanele cu o inteligență emoțională scăzută, care de-a lungul timpului nu și-au permis o actualizare constantă a emoțiilor trăite zilnic.

Fie acest tipar a venit din familia de origine, unde nu erau permise manifestările furiei, supărării, plânsului, fricii etc. Și, nu neapărat interzise vehement, verbal ci și prin comportamente frecvente care au creat în copil convingeri prin care el a învățat, mai degrabă, să reprime emoțiile.

Atunci când copiii simt emoții intense pe care le consideră negative, cum ar fi: o frică foarte mare, teamă și neliniște crescută, frustrare accentuată, nevoia de a plânge, metoda la care apelează este, la nivel cognitiv: ,,nu ar trebui să simt așa ceva,, care în consecință va activa mecanisme nesănătoase la nivel emoțional, cel mai adesea reprimare.

Inhibarea și reprimarea emoțională duc mai departe la comportamente distructive, în care aceștia se refugiază încercând să-și găsească o alinare: mâncatul compulsiv, consum exagerat de alcool, jocuri de noroc, fumat excesiv etc.

– persoanele cu o gândire rațională excesivă care au tendința de a da/găsi o explicație rațională aproape la orice și care supra raționalizează ceea trăiesc.

Un mecanism mintal prin care o persoană încearcă mereu să găsească o justificare, o explicație rațională la ceva anume duce la blocarea sinelui și, din nou, nu permite exprimarea emoțională în mod benefic. Inconștient acea persoana recurge astfel la inhibarea emoțională.

În sine, gândirea logică, rațională nu este ceva rău însă, utilizată ca un mecanism de apărare și în exces, orientează persoana, mai degrabă, spre a-și forma ancore în exteriorul ei. La un moment dat ea va intra într-un cerc vicios și va ajunge să depindă de un astfel de mod de reacție, punând o presiune emoțională foarte mare atât pe propria persoană, cât și pe cei din jur.

Puteți recunoaște cu ușurință acest tip de persoane. Ele manifestă nevoia crescută de a avea mereu dreptate, de a se axa frecvent doar pe argumente logice fără a avea păreri personale; caută și cer deseori justificări sau explicații de la ceilalți. De obicei astfel de atitudini conduc spre tensiune emoțională și conflict.

– persoanele cu o nevoie de control foarte mare. Acestora le va fi mult mai dificil să se adapteze, deoarece e o schimbare ce a intervenit brusc, fără a avea posibilitatea de a face alegeri după dorința proprie.

Din acest considerent, pot dezvolta și atac de panică, fiindu-le activată starea de insecuritate emoțională. Noi, în calitate de psihoterapeuți, spunem că o persoană se află în control cu ea însăși atunci când nu dorește să controleze. Confortul emoțional și siguranța de sine reprezintă controlul emoțional.

Tot ce încerci să faci la un moment dat în viață cu disperare, este de fapt insecuritate.

Recomandările generale pe care vi le pot face, sunt ca pe cât posibil, atunci când trăiți astfel de stări, să apelați de îndată la cineva apropiat de încredere care să vă fie aproape fizic. Dacă nu e posibil, încercați telefonic. Spuneți-le ce simțiți, care vă sunt sentimentele și stările ce vă copleșesc.

Atenție însă, nu exprimați doar gândurile de care vă temeți că ar putea duce la ceva catastrofal pentru voi, ci mai ales emoțiile.

Un alt mod prin care puteți să vă ajutați este să scrieți pe o foaie tot ce gândiți și simțiți; să “scoateți din cap”. Vă ajută să nu vă mai gândiți atât de intens la acest subiect.

Dacă vă aflați într-un context abuziv, separați-vă cât mai repede cu putință de acel loc.

Desigur, pe termen lung, e indicat să apelați la un specialist psihoterapeut care să vă îndrume pentru a rezolva tiparele vechi care influențează apariția unor astfel de manifestări.

Valentina Simon – psihoterapeut sistemic cuplu și familie

Sursă foto: https://www.verywellmind.com/

Cum mesajul insistent al ultimelor zile a fost “să ne protejăm părinții convingându-i să stea acasă”, pun mâna pe telefon și o sun pe mama (aflată la 450 km distanța), să mă asigur că va face întocmai.

Am răsuflat ușurată când mi-a spus că a ales să nu meargă la biserică, dar parcă simțeam în vocea ei acel sentiment de vinovăție care de multe ori roade în suflet și troncăne prin minte tot îmboldindu-te să faci ceva ca să dispară. Am tras aer adânc în piept și, cu cel mai binevoitor glas i-am amintit că “Dumnezeu va primi rugăciunea ta, mamă, de oriunde o vei spune și El, în marea Lui iubire de oameni, cred că-și dorește ca tu să ai grijă de tine, să te protejezi stând acasă.”

Păreau toate bune când, cu toată încăpățânarea pe care i-o cunoșteam, mi-a spus că ea, totuși, o să meargă la magazin măcar la 2 zile ca să-și ia pâine.. Hmmm! Mi-am dat seama atunci cât de greu e să-i convingi pe cei în etate să stea, efectiv, în casă!

Așadar, am tras din nou aer în piept, de data asta și mai adanc și, mai intâi, i-am explicat cu calm pericolele la care se expune, fără a o îngrozi! Iată cum am procedat:

-E bine, mamă, că mergi la magazin pentru că acolo se dezinfectează zilnic, dar nu se face asta chiar după fiecare client și poate că cel dinaintea ta e infectat fără să știe și contaminează aerul, mobila, podeaua din magazin și atunci există riscul ca și tu să iei virusul fără sa știi.

Apoi, am ajutat-o să găsească soluții:

-Uite, pâinea dacă e ținută în frigider sau în congelator poate ține multe zile și, am încheiat prin a-i spune că am nevoie să mă ajute acum stând în casă:

-Dacă stai în casă, atunci eu știu că ești în siguranță și asta mă eliberează de foarte mult stres și îngrijorare și, atunci, pot să am grijă liniștită de nepotul tău.

Bineînţeles că o voi verifica telefonic și, probabil, uneori va fi nevoie să-i reamintesc toate astea.

Orice adult, incluzându-ne părinţii, are nevoie, pentru starea lui de bine interioară, să se simtă util, capabil, de ajutor. În astfel de situaţii, unei firi active și încăpățânate, cum e și mama mea, îi e greu să se accepte vulnerabil, neputincios sau, în accea de a fi nevoit să se supună restricțiilor impuse, chiar şi prin lege.

Deci, după ce epuizați cu ei argumentele raționale legate de riscuri și măsuri de autoprotecție și-i ajutați să găsească soluții la dificultățile pe care le întâmpină din cauza izolării (legate de hrană, de găsirea unei ocupații zilnice sau de nevoia de socializare, căutați-vă cuvintele potrivite ca să-i convingeți că stând acasă vă ajută în felul acesta pe voi. Apoi, puteți să îi liniştiţi că pot fi de mare ajutor sunându-și rudele, prietenii, vecinii, cunoștințele de-o seamă pentru a-i convinge, la rândul lor, că e bine pentru pentru noi toți să stea în casă. Să le oferim puţină credibilitate şi să ne punem nădejdea în ei pentru că pot fi, uneori, mai convingători pentru cei de-o seamă cu ei, decât dumneavoastră.

Așadar, dragă mamă, mă ajuți stând acasă!

Cu gânduri bune, doar la un telefon distanță, psihoterapeut sistemic pentru cuplu și familie Isabela Alexandru.

Sursă foto: http://theconversation.com/