Creșterea numărului de persoane singure s-a reflectat, în ultima perioadă, în cercetare, atât în cifre, cât și ca procent din populație. Deși în anii 1950 aproximativ o treime dintre americanii în vârstă de 15 ani și peste erau necăsătoriți, în 2020 ponderea populației necăsătorite în rândul celor în vârstă de 15 ani și peste a crescut la 48%.
În Europa, majoritatea gospodăriilor din orașe mari, precum Frankfurt, Paris sau Munchen, au un singur membru, iar vârsta medie la prima căsătorie a depășit 30 de ani, în majoritatea țărilor din UE, ceea ce semnalează o perioadă mai mare de timp petrecută necăsătorit și, indirect, mai mult timp petrecut singur în relații precum coabitarea. Adulții singuri reprezintă, de asemenea, o categorie de populație în creștere rapidă, în ultimele decenii şi în anumite părți din Africa, America de Sud și Orientul Mijlociu.
Cu toate că celibatul a devenit un fenomen, la nivel global, acesta nu a fost tratat, în cercetările sociologice drept o categorie socială sau cu identitate independentă. În schimb, cercetătorii au studiat celibatul ca statut marital sau relaţional, de opţiune și identitate.
Mulți celibatari își privesc propria situaţie ca pe o schemă completă de obiective personale unice, cu roluri sociale și comportamente. Atunci când celibatarii își dobândesc statutul social independent, conceptul are tendința de a căpăta propriile implicații politice și sociale.
În ultimii ani, cercetătorii au studiat “burlacii ca alegere” sau “burlacii fericiți” din perspectiva modului în care alegerea burlăciei afectează diferite segmente ale vieții lor, cum ar fi sexualitatea, valorile, sociabilitatea, cariera și satisfacția vieții.
Conform unora dintre studiile psihologice şi sociologice, componenta identitară a acestui statut poate fi definită și modelată ca un scenariu social și cultural, iar de-a lungul vieții adulte un individ poate să existe în mai multe forme de singurătate, să intre și să iasă din această stare.
De exemplu, mai ales în contextul trecerii prin pandemie, constatările cercetătorilor indică faptul că persoanele singure care au o dorință scăzută de relaționare prezintă o satisfacție socială mai mare și apreciază mai mult prieteniile decât cele care caută relații romantice. Prin urmare, prieteniile, mai degrabă decât partenerii, devin o sursă de sprijin social, emoțional și material.
O serie de constatări sugerează că statutul de celibatar ar trebui să fie considerat o identitate socială, mai degrabă decât un simplu derivat. S-a demonstrat că fenomenul de singurătate a crescut datorită egalității de gen, a îndepărtării rolurilor familiale ale femeilor și a diminuării stigmatului social care stă la baza singurătății pentru femei.
Oportunitățile academice și profesionale mai bune pentru femeile singure, au încurajat, de asemenea, celibatul, până la punctul în care unele femei acordă o valoare mai mare carierei lor decât formării unei familii.
(Sursă: Intersectionality in studying and theorizing singlehood, Elyakim Kislev, Kris Marsh, iunie 2023)