Simon Institute pentru profesioniști – o idee în premieră
“Pe lângă serviciile pe care le oferim clienților, cum spuneam anterior, ne dorim ceva nou și în activitatea psihoterapeuților, în general. Astfel, prin intermediul Simon Institute am dezvoltat conceptul de conferințe de intervizare, de colaborare cu colegii din domeniul nostru, iar ideea a avut succes de la bun început. E atât de frumos să gândești că, într-adevăr, putem învăța unii din experiența altora, în favoarea clienților noștri și pentru dezvoltarea noastră, a specialiștilor. “(Valentina Șimon)
În martie 2019, Simon Institute a desfășurat prima Conferință Națională de Intervizare, iar în iunie 2019, la București, a avut loc cea de-a doua ediție a Conferinței de Intervizare și Creștere Profesională din România.
“Am identificat această nevoie la noi, în primul rând, iar apoi și în cazul colegilor noștri. Am creat, în martie, pentru prima oară în România, mediul în care să putem pune întrebări, discuta probleme apărute în terapie. În premieră a fost organizat un astfel de eveniment în care psihoterapeuții să împărtășească experiența și să învețe unul de la celălalt. Ideea a fost foarte bine primită și pentru că se adresează unui număr limitat de specialiști și, astfel, împărtășirea are loc în condiții optime. Este o plăcere să afli răspunsuri la întrebări, dar, în primul rând să treci peste teama de a pune aceste întrebări.” (Valentina Șimon)
Este o metodă foarte bună de a învăța așa. Nu degeaba se spune că: „Oamenii deștepți învață din experiența altora” și este o idee bună care ar putea fi preluată și în alte domenii.
Institutul va merge mai departe cu și mai multă creativitate, cu conferințe internaționale și naționale, workshopuri organizate împreună cu specialiștii, cu colegii de breaslă.