De ce uneori tristeţea rămâne cu noi?

Depresia nu înseamnă numai tristeţe la nivel emoţional, ci are forme de trăire şi la nivel fizic, înseamnă legături de tipare transgeneraţionale, la nivel inconştient şi înseamnă conexiune cu persoana plecată, daca e vorba de pierderea cuiva drag.

De multe ori am întâlnit, în practica mea, depresia ca formă de legătură puternică sau semnificativă cu cei ce nu mai sunt. E modul celor rămaşi de a ţine, în continuare un fel de contact, de a simti, de a nu uita.

Mulţi cred că, dacă vindecă tristeţea, e ca şi cum îi uită pe cei ce au fost sau se aleg cu o pierdere şi mai profundă, singuratatea, care este, totodată, greu de înlocuit şi greu de îndurat.

În următoarele rânduri vă prezint un fragment dintr-o şedinţă de terapie pe o astfel de situaţie.

Psiholog: Cum a fost după ședința de data trecută?

M:Am reflectat mult la ce am discutat, am simțit-o ca pe-o eliberare. A fost greu și bine, în același timp.

Psiholog: Ce alte efecte a adus eliberarea sau cum ai folosit-o pentru tine?

M: Nu știu dacă am folosit-o. Ştiu doar că acțiunile pe care le fac au legătură cu ceva anume.

Psiholog: Ți-a rămas în minte ceva anume din ședința trecută, din ceea ce am discutat?

M: Eram ca într-un labirint închis, nu puteam ieși. Mă certam, mă puneam la colț și eram într-un discomfort continuu pe care nu-l puteam descrie. Îmi venea să vărs, simțeam greață.

• (uneori în stările emoționale intense au loc și manifestări organice, fără a exista un aspect clinic medical/organic. Acest lucru se numește somatizare.)

Psiholog: Da, pentru că era prea mult din ceea ce simțeai emoțional. (validarea trăirilor, acordarea unei însemnătăţi sau a unei confirmări, oferă clientului detensionare. Astfel, în interiorul său, este ajutat sa declanşeze un proces emoţional, nu doar să descarce, în mod mecanic, o stare emoţională).

*Pentru a ajuta clienții să scoată o anumită stare, în afara lor și a căpăta un contur mai clar al ceea ce ei reprezintă, un bun instrument este exercițiul proiectiv. Astfel de exerciţii sunt şi o metodă de reprezentare.

Exercitiu:

Psiholog: Te rog să iei un pix și-o foaie de hârtie și să dai o formă și o culoare stării tale de greață/vomă!

Client: Nu m-am gândit niciodată așa la stările mele, să le desenez. Arată, ca un ghem încâlcit, ca un vârtej care mă tulbură și mă face să simt că nu am control asupra mea. Mă apasă, mă umple de senzații intense cu care simt că abia pot trăi. ……………………..

………………………………………………………………………………………………………

Psiholog: Cum ți-ai dori să se transforme ceea ce simți? Ce ai dori să fie?

Client: Aș dori să mă văd pe mine, un sine cu mai multe roluri. Parcă nu pot face nimic și sunt blocată în majoritatea planurilor vieții mele. Nu reușesc să mă concentrez să fiu prezentă la viața mea și nici pentru familia mea. Mi se pare că durează deja de prea mult timp. Nu mai pot fi așa.

………………………………………………………………………………………………………

Exercitiu:

Psiholog: Pe o scară de la 1 la 10, cât era de intens acest dezechilibru, ghem, vârtej, înainte de prima şedinţă?

Client:  9,5… era intens.

Psiholog: Înțeleg, cât de puternică este astăzi intensitatea senzației?

Client: Azi este 7.

Psiholog: Cât ar fi potrivit pentru tine să scadă această intensitate, astfel încât să fii mai aproape de un echilibru, să nu mai simți greață/vomă?

Client: Cred că, undeva între 4 și 5. Acolo simt că aș putea gestiona și aș putea trăi mai liniştită, la astfel de valori.

Psiholog: Ce s-a produs de data trecută, între ședințe, astfel încât a scăzut de la 10 la 7?

(scalarea situaţiei sau a stărilor prin care trec oamenii, îi ajută să identifice nivelul de confort emoţional spre care pot tinde, în mod real şi să evalueze/aprecieze singuri ce pot găsi ca soluţie viabilă pentru ei).

Client: Am vorbit cu soțul meu. Poate a fost şi el mai atent.

Psiholog: Cum anume a fost mai atent? În ce fel?

Client: Era mai interesat de ceea ce se întâmplă. Ştii, el a insistat să nu mai stau așa în singurătatea mea şi să vin să vorbesc cu tine.

Psiholog: Și cum ți-ai dat seama că e mai interesat? Prin ce?

• (când atragem atenţia clienţilor, la astfel de detalii, îi ajutăm să își dezvolte atenția asupra lor, capacitatea de autoobservație și, în același timp, să fie atenți la trăirile celuilalt și la impactul care se produce. Dacă știm să observăm și să evaluăm impactul, putem produce schimbări ce ne ajută).

Client: A fost mai atent și mai receptiv. Adică, înainte îi povesteam ceva și el se uita cu ochii în telefon.

• (Ipoteză: modul de comunicare influențează și starea generală interioară a fiecărui partener/membru de familie).

Psiholog: Desigur, asta făcea ca anxietatea ta să crească. (validare)

Client: Da, exact. M-a descurajat și am încercat de atâtea ori că, până la urmă, am renunțat.

Psiholog: Dar, acum, cum a fost diferit?

Client: Păi, înainte, la începutul relației noastre, stăteam de vorbă unul cu altul despre ce ne preocupă pe fiecare, ne priveam mai des în ochi și atunci simțeam că este interesat de mine. Însă, în timp, parcă asta s-a pierdut și îmi lipsește.

Psiholog: Sigur, poate și pentru că familia voastră a fost provocată cu o situație specială, legată de sănătatea fiicei voastre mai mici. Erați mereu, ca la camera de gardă, preocupați fiecare cu ceva de îndeplinit, fără prea mult timp de odihnă.

*(când oglindim clientului în termeni descriptivi situația prin care trece, primește validare, se simte auzit și înțeles).

Client: E adevărat că am luat de la mama modelul acesta de a împacheta frumos lucrurile și de a-i proteja pe ceilalți. Nici eu nu spuneam direct despre mine ce mă preocupă și de multe ori răbdam și tăceam spunându-mi că nevoile celuilalt sunt mai importante.

Psiholog: Din nevoia de a proteja, ți-ai făcut ție însăși o cușcă emoțională

Într-o şedinţă de terapie, mergem mereu pe firul clientului, adică pe ceea ce spune el, la modul concret. De acolo, ca terapeut, extrag aspecte legate de tipare de relaţionare, ataşament, comunicare sau alte forme de interacţiune, pe care le redau clientului, fie sub formă de validare, fie sub formă de întrebări de process, care sunt, de fapt, întrebări oglindă. Pentru a răspunde, ea/el trebuie să se uite spre interior să îşi găsească răspunsul corect.

Terapia nu trebuie sa fie since fiction şi nici clienţii nu trebuie să devină terapeuţi pentru a se înţelege pe ei înşişi sau pentru a găsi soluţii la problemele lor. Soluţiile, este esential, să urmeze nevoia lor, într-un mod cât mai simplu şi mai potrivit pentru ei.

Vă aştept cu empatie şi curiozitate, la terapie!

Sursă foto:isaw.company

Valentina Simon – psihoterapeut sistemic cuplu şi familie