Blog

Libertatea este un cuvânt pe care îl menționăm cu ușurință în conversațiile despre aspecte diferite ale vieţii. Cu toate acestea, este un concept mult mai complicat decât pare.
O perspectivă asupra libertăţii este că ea rezidă în mintea noastră, în emoțiile noastre şi în adâncul inimilor noastre. Conștiința noastră poate fi complet liberă de orice legătură și putem fi liberi în modul de a gândi şi de a percepe lumea, în general.
Pentru mulți dintre noi, libertatea este exprimată prin concepte banale, mai puţin eterice, la fel ca în cazul sentimentelor de apartenență, al limitelor fizice sau al apartenenţei la un anumit loc.
Libertatea mai poate fi privită sau interpretată şi din perspectivă politică. Este o persoană care trăieşte în cadrul unui anumit sistem social și politic mai puțin liberă decât cineva care, indiferent de circumstanțele sale, simte că este capabil să trăiască în afara convențiilor sau presiunilor societății?
În vremurile actuale suntem cu toții capabili să ne creăm propriile închisori personale, iar atunci când acest lucru se întâmplă, nu contează unde trăiești, propriu-zis. Cu alte cuvinte, chiar dacă te-ai născut în cea mai liberală țară din lume, ești capabil să ridici propriile garduri în jurul tău, cu mintea și inima ta, atât de puternice, încât să nu le poți dărâma singur.

În acelaşi timp, cel care îşi permite să viseze, să-şi imagineze, să creadă în sine şi în propriile idei; persoana care citește, experimentează, critică, încearcă să înțeleagă, iubește, speră și este capabilă să creeze, indiferent unde trăiește, se va simți liberă.
Adevărata libertate este în inimă, în gânduri, emoții și vise. Numai tu ai puterea de a trăi cu adevărat liber.

Aşadar, libertatea vine din interiorul nostru, prin intermediul simţirii, pasiunii, visării, căutării de perspective pozitive de viață şi recunoaşterii a celor mai intime sentimente.Mai mult, fiecare dintre noi, în singurătatea minții noastre, suntem cu adevărat liberi.

Prin urmare, este recomandabil să nu căutăm libertatea în spații fizice, naționalități, în granițele unui oraș sau ale unei țări, ci în interiorul nostru, în emoțiile, sentimentele, dragostea și formele de atașament.
Acțiuni și expresii cum ar fi: să plângi când citești o poezie, să te emoționezi la un film, să râzi la o carte, să visezi la ceea ce vrei să realizezi, să atingi obiective propuse, să fii tu însuți, reprezintă forme de manifestare a libertăţii adevărate.

Simon Institute

Sursă foto: https://mindfulbreath.sg/

“Indiferent cât de adâncă este durerea. Către o înțelegere mai deplină a vindecării rănilor părintești din copilărie: un studiu internațional al iertării copiilor adulți”. (Jaap van der Meiden, Alvin Lander și Valentina Simon)

SUMAR

În acest articol sunt descrise concluziile unui studiu privind procesele de iertare ale copiilor adulți, în urma traumelor suferite în familie, în copilărie. În acest sens, au fost realizate interviuri cu 48 de participanți din Olanda, România și Israel. Scopul a fost de a afla şi analiza fiecare experienţă de recuperare psihoterapeutică, folosind iertarea, în urma unei vătămări parentale timpurii.
Concluziile cercetării dovedesc importanța existenţei unei decizii iniţiale de a ierta părintele, luată conştient şi asumată, a unei influenţe puternice a mediului socio-cultural în derularea favorabilă a procesului iertării şi importanţa dezvoltării unui sentiment de compasiune şi înțelegere a părintelui și a vătămării sale, în contextul său temporal, cultural și psihologic.

Iertarea, ca proces, indiferent de nuanţele specifice fiecărei națiuni şi culturi, declanşează doar efecte pozitive atât pentru psihic, cât şi pentru dezvoltarea, în ansamblu, a copilului adult. Iertarea a fost corelată, de-a lungul timpului, în literatura de specialitate, inclusiv cu niveluri ridicate de afecțiune pozitivă generală, acceptare de sine și stăpânire a mediului, stabilitate și calitate a relațiilor, în general.
În esența celor mai multe definiții academice ale iertării se află transformarea, în mod fundamental afectivă, a unei persoane profund și nedreptățit rănite.

Cel care a iertat nu mai caută răzbunare, nu păstrează resentimente, ci, dimpotrivă, manifestă generozitate şi compasiune. În cazul unei vătămări provocate de un străin, iertarea poate fi corelată pur și simplu cu renunțarea la gândurile, motivațiile şi sentimentele negative. În cazurile în care părinții și-au rănit emoțional copiii, iertarea necesită o abordare mai complexă, deoarece aceste răni provocate de părinți pot declanşa durere, furie, animozitate și resentimente puternice şi de durată, la copii.

În multe din cazurile de conflict părinte-copil analizate în acest studiu, abuzurile nu au fost recunoscute la timpul declanşării şi manifestării lor (când victimele erau copii), iar loialitatea existențială a copiilor față de părinții lor a funcţionat ca obstacol în calea acestei recunoașteri. Este vorba despre abuzul emoțional și psihologic, neglijarea, abuzul fizic sau sexual.
“Chiar alerga după mine dacă încercam să scap de pumnii lui… și chiar și când mă târam în pat și mă acopeream cu pătura, el mă bătea până când obosea.”
“Am fost lovită mult și pedepsită pentru lucruri despre care nu știam exact că sunt greșite. Când eram lovită, era chiar în fața mea. Am descoperit că, dacă nu plângeam, se oprea. Așa că, îmi rețineam cu forța lacrimile pentru a face bătaia mai scurtă. Uneori eram și închisă în pivniță.”
“…Mama nu m-a luat niciodată în brațe sau să încerce să mă consoleze, nici măcar nu s-a apropiat de mine, iar în toate acele momente am avut o durere cumplită. În întunericul nopții îl uram pe tatăl meu, voiam să moară, iar a doua zi era ca și cum ar fi fost o altă persoană și, cumva, l-am iertat. Am dezvoltat o mulțime de simptome pentru o perioadă foarte lungă de timp, de la atac de panică în timpul somnului, până la crize de epilepsie sau aveam impresia reală că mă voi sufoca.”
Procesul iertării a început în perioada adultă, iar la declanşarea lui a contribuit perspectiva matură asupra vieţii (sensul vieții, durerea și capacitatea de a face față durerii, natura umană) şi experiențele trăite ca adult.

Aproape jumătate dintre participanți au vorbit despre o conștientizare a faptului că nu mai vor să trăiască în calitate de victime și nici să permită ca cei dragi lor să fie indirect victimizați de rănile timpurii suferite de părinții lor.
De asemenea, participanții au menționat existenţa unor figuri importante în mediul lor care au ajutat la consolidarea deciziei de a ierta. Dintre aceste persoane, psihoterapeutul se regăseşte cel mai frecvent.

În acelaşi timp, este vorba şi despre un mediu propice dezvoltării sentimetului de iertare şi anume religia, spiritualitatea. Pentru asumarea iertării, este importantă, aşa cum reiese din acest studiu international, conştientizarea posibilelor deficiențe și limitări ale părinților, propriile răni psihologice ale acestora.
În aproape toate situaţiile prezentate în acest studiu despre vindecarea rănilor părintești din copilărie, participanţii vorbesc de câștigul personal care vine în urma iertării: sentiment copleșitor de eliberare, eliberare de emoțiile negative persistente (durerea, furia, dezamăgirea și vina), care au avut un efect dăunător asupra bunăstării lor, încredere în sine și în capacitățile proprii.

Acest articol discută despre agresori și victime, însă nu abordează potențiala reciprocitate în procesele de iertare. Sunt evidenţiate şi unele diferenţe, fiind vorba despre subiecţi din trei state diferite: Olanda, România şi Israel.
Mediile pro-iertare ale participanților olandezi și români au fost favorizate şi de încărcătura religios-culturală, în special creștină. În acelaşi timp, învățăturile religioase evreiești nu au constituit o influență dominantă asupra atitudinii pro-iertare a participanților, ci, mai degrabă o viziune relativ conservatoare asupra iertării. Cu toate acestea, în cazul persoanelor din Israel a fost observată implicarea substanțial mai mare a părinților în procesul de iertare, manifestând mai des comportamente active de căutare a iertării.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

Sursă foto: cristianvasilescu.com