Blog

În cazul atacurilor de panică, senzațiile fizice sunt atât de puternice încât pot fi asemănătoare cu cele ale unui atac de cord. Atacurile de panică sunt fie un simptom al unei tulburări de panică, fie o manifestare a unei stări generale de anxietate.

În cazul unui atac de panică există câteva instrumente pe care le puteţi folosi pentru ca manifestările să vă pară mai puțin înfricoșătoare:

1. Atacurile de panică apar adesea cu senzaţii de genul: furnicături, amețeli, respirație greoaie și abundenţă de gânduri. Încercările de a lupta cu aceste senzaţii, pot duce la epuizare. Deși este contraintuitiv, oferiţi-vă timp pentru a le observa şi lasaţi-vă să treceţi conştient prin episod. Astfel puteţi reduce din intensitatea lui. Încercaţi o anticipare a trăirilor.

2. Atacurile de panică vă pot face să vă simțiți că pierdeţi controlul. În astfel de situaţii, poate fi util un exerciţiu de respiraţie în care să implicaţi întregul corp. Astfel, îl puteţi conştientiza mai uşor şi îl puteţi folosi ca ancoră în realitate, în caz de nevoie. O altă modalitate de ancorare în timpul unui atac poate fi frecarea mâinilor sau a picioarelor goale pe o suprafața unui scaun, a unui covor sau a unei canapele sau strângerea în mână a unui cub de gheaţă.

3. Atunci când trăiţi un atac de panică, partea emoțională a creierului denaturează comenzile. Hormonii de stres inundă creierul și corpul trece pe modul de supraviețuire. Angajarea părţii raţionale a creierului în domolirea emisferei emoţionale este una dintre cele mai eficiente terapii pentru anxietate și panică. De exemplu, raționamentul verbal poate ajuta etichetarea şi înţelegerea senzaţiilor neplăcute, ca erori trecătoare: “Acum simt aşa, va fi neplăcut puţin, dar va trece”.

O altă modalitate de trece mai uşor peste atacul de panicăeste angajarea raţuinalului în sarcini care necesită abilități motorii sau cognitive (spălat de vase, sortat de rufe, cuvinte încrucișate etc.)

Dacă se întâmplă să aveți mai multe atacuri de panică într-o zi sau dacă constatați că sunteți în mod constant îngrijorat de faptul că aveți astfel de manifestări, aplelaţi la un profesionist în domeniul sănătății mintale. Discuţiile şi întâlnirile cu el vă pot fi de mare folos.

Prietenia este o relație bazată pe atenţie şi grijă reciprocă, dar este și o componentă cheie a sănătății sociale, a modului în care interacționăm și relaționăm cu ceilalți. Prietenia reprezintă şansa fiecăruia dintre noi de a fi parte dintr-o comunitate, de a forma legături profunde.

Prietenia poate crește doar în contextul unor relații existente, în familie, parteneriate romantice, colegi de muncă și animale de companie.

Poate că ne dorim să avem pe cineva pe care să îl numim “cel mai bun prieten”, însă există mai multe tipuri de prietenii sănătoase și benefice. În centrul celor mai multe prietenii adevărate se află efortul comun de a menţine relaţia, de a o cultiva şi aprofunda.

Prietenii apropiați petrec timp împreună în contexte diferite și joacă mai multe roluri, testând reciproc nivelul de încredere.

Cele mai bune prietenii sunt adesea asemănătoare cu cele de familie sau cu parteneriatele romantice. Acest tip de prieteni știu aproape totul unul despre celălalt, până la cele mai jenante detalii şi știu cum să nu fie de acord, fără a-și pune în pericol relația. Cei mai buni prieteni depun efort să se afirme unul pe celălalt și să își păstreze încrederea reciprocă.

Multe prietenii de acest fel pot dura o viață întreagă, însă, de obicei, parcurg diferite niveluri de transformare, în funcţie de transformările personale ale celor implicaţi. Iar încheierea unei prietenii nu este întotdeauna un lucru rău.

Prietenia poate fi o relaţie benefică în special dacă este vorba despre influenţa reciprocă în alegerea unor comportamente sănătoase alimentare sau de stil de viaţă. De asemenea, o relaţie bună de prietenie poate ajuta la atenuarea efectelor devastatoare ale singurătății și izolării, dar şi ale unei suferinţe.

Atunci când un prieten trece printr-o perioadă dificilă are nevoie, în primul rând, de prezenţa unei persoane care să-l cunoască şi să-l îndrăgească sincer.

Sursă articol: therapist.com

Sursă foto:https://nolisoli.ph/

De multe ori, la începutul unei relaţii ne întrebăm dacă persoana de lângă noi este “aleasa” și dacă totul va rămâne perfect. Inevitabil, traiul zilnic şi realitatea nu se ridică, de cele mai multe ori, la nivelul așteptărilor noastre. Atunci când întâmpinăm probleme, ne putem simți copleșiți sau nesiguri pe sentimentele noastre. Pentru a găsi soluţii cât mai viabile în astfel de situaţii, cea mai bună soluţie este psihoterapia.

În relaţii, tendinţa generală este de a supracomplica lucrurile

În multe situaţii, partenerii ajung să se întrebe dacă persoana cu care formează cuplul este “sufletul pereche” și dacă totul va rămâne perfect. Inevitabil, realitatea nu este şi nu va fi perfectă, însă, când apar problemele în relaţie, dacă ambele părţi doresc rezolvarea, soluţiile pot fi mult mai simple decât par.

Tipurile de parteneri

Cei care “fac mai mult” într-o relaţie atacă totdeauna frontal, o problemă, atunci când o identifică. Dacă sunteți acest tip, vă este greu să stați, pur și simplu şi doriți să faceți ceva, orice, pentru rezolvarea ei. Vă aruncați cu capul înainte și vă dedicați timpul și energia necesare pentru a repara ceea ce nu este în regulă. Sunteţi proactiv şi, în multe situaţii, abordaţi problemele potențiale înainte ca acestea să apară.

A face mai mult nu trebuie să fie consumator de timp. Începeți prin a doza o parte din energie, către relaţia de cuplu şi transformaţi-o în prioritate. Beneficiile vor apărea negreşit. Petreceți timp pentru a vă dezvolta abilitățile de relaționare, de exemplu şi depuneţi mai mult efort în pat. Dorinţa crescută şi satisfacția sexuală pot contracara familiaritatea și plictiseala şi minimizează potențialului de infidelitate.

Cei care au mari aşteptări ar fi bine să cereți mai puțin. Strategia “pretinde mai puțin” va fi pe placul celor care își dau seama că interpretarea sau evaluarea acțiunilor partenerului, dar şi anumitele reguli în relaţie, le afectează fericirea. Ridicarea partenerului la nivelul de “suflet pereche” îl poate forța să se ridice la un standard aproape imposibil de atins. Potrivit ar fi, pentru persoanele cu mari aşteptări, să ceară mai puţin şi să realizeze că nimeni nu e perfect, nici măcar propriul partener. Dacă aveţi aşteptările prea mari, nu veţi reuşi să apreciați partenerul grozav pe care îl aveți.

Cei care sunt prea critici se recomandă să nu caute probleme. Chiar dacă așteptările vă sunt calibrate corespunzător, este posibil să fiţi prea critic față de partener și relația în sine. Persoanele cu tendiţa de a critica, chiar dacă relaţia nu are probleme semnificative, au tendința de exagera micile probleme. A pretinde mai puțin nu înseamnă a coborî standardele, ci a îmbunătăţi starea de mulţumire şi fericire.

Apreciați mai mult ceea ce aveți

În cuplu, este recomandabil să adoptați o atitudine de recunoștință. Uneori, îmbunătățirea relației poate depinde doar de asta. Sărbătoriți aspectele pozitive. O relație bună are mult mai multe aspecte pozitive decât negative.

Dacă sunteţi în impas, alegeți cât de curând momentul de start pentru o atitudine pozitivă, de apreciere şi recunoştinţă. Aveţi toate şansele de a crea un impuls pozitiv care, mai apoi, să devină bază pentru alte strategii.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

După cum subliniază psihologul Katarina Kovacevic și colegii săi de la Universitatea York (Canada), într-un articol pe care l-au publicat recent în The Journal of Sex Research, majoritatea crede că sexul spontan este mai satisfăcător decât cel planificat. În general, acest mit a fost creat cu ajutorul scenelor din filme: sex spontan = fierbinte, pasional și impulsiv. În plus, sexul spontan duce cu gândul spre începuturile relației când dorința sexuală era mare și sexul spontan era mai mult decât firesc.

Cu toate acestea, pe măsură ce relațiile intime se maturizează, dorința sexuală scade. Poate, pe de-o parte, familiaritatea nu este la fel de interesantă ca noutatea, iar pe de alta, îndatoririle zilnice pot face dificilă găsirea timpului sau energiei pentru sex.

Multe cercetări arată că cuplurile care fac sex frecvent sunt mai fericite și mai mulțumite de relația lor. Important este, sunt de părere cercetătorii din domeniul psihologiei, ca partenerii să se conecteze intim în mod frecvent, nu să analizeze constant dacă sexul pe care îl au este „uimitor” sau „cutremurător”.

Într-un studiul actual, Kovacevic și colegii ei au investigat convingerile cuplurilor romantice despre sexul spontan și planificat. Ei au întrebat, de asemenea, dacă sexul spontan sau planificat a fost perceput ca fiind mai satisfăcător. Majoritatea participanților a răspuns că sexul spontan este mai satisfăcător decât cel planificat. Cu toate acestea, au fost și persoane care au declarat că preferă ca întâlnirile lor sexuale să fie planificate. Chiar dacă sexul spontan este ideal ca formă de manifestare, poate fi mai practic, pentru unii, să găsească timp special pentru sex, în programul lor încărcat.

Apoi, dacă ne referim la adulții în rol de părinți, cu copii mici sau preșcolari, e firesc să apară frecvent discuții referitoare la disponibilitatea pentru sex mai ales pentru că variabilitatea emoțională e alta, din pricina solicitărilor axate pe implicarea dezvoltării emoționale și educaționale a copiilor. Pe de altă parte, tot în aceleași faze de viață, modul diferit al adulților de a înțelege și relaționa, ca parteneri, dar și ca părinți, poate influența major dorința de apropiere față de partener, cu precădere în cazul femeilor.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

1.Când simțim frica, în mod constant, manifestările ei sunt senzaţii de temere, neliniște şi deseori comportament de tip evitant.

Când simțim frică, ajungem să evităm aproape orice ține de aspecte relaționale, confruntări, asumări şi altele. În relațiile de cuplu, maritale sau de familie, frica se manifestă prin evitarea discuţiilor despre aspecte emoționale, ce țin de partener, relație în general sau legate de situații care ne-ar putea face să ne simțim inconfortabil.

2. Anxietate! Frica duce, de asemenea, la apariția anxietății. O astfel de stare poate fi observabilă uşor la persoane care sunt frecvent îngrijorate, agitate și care au dificultăți de concentrare.

3. Tipare negative de gândire. Când simțim frică, se poate întâmpla, foarte ușor, să avem gânduri negative, tipare de gândire care ne limitează sau blochează în faţa unor posibile  soluții sau la identificarea de resurse pentru rezolvarea anumitor stări și situații de viață.

Unii oameni au tendința să catastrofeze şi își imaginează ce e mai rău (gândire de tipul alb-negru, bine-rău, corect-greșit) şi adoptă tipare cu care ajung să operaționalizeze și generalizeze în viața de zi cu zi. Sunt, de asemenea, persoane care tind să gândească în concluzii.

4. Frica creează probleme legate de încrederea de sine! Frica erodează relațiile; în primul rând pe cea cu sinele şi apoi relaţiile cu ceilalți.

Când unui partener de cuplu îi e teamă să nu fie rănit sau trădat, va avea probleme de încredere în partenerul său chiar și atunci când acesta din urmă nu i-a greşit cu nimic.

5. Sentimentul de frica poate fi resimţit şi organic şi poate activa reacţii precum: transpirația, sufocarea, tensiunea musculară etc.

De reținut că teama, ca și alte sentimente, este unul uman. Fără conștientizarea unei doze de frică nu am putea fi vigilenți în viața noastră. Ea ne ajută să fim prompți în anumite situații, să luăm atitudine și să ne protejăm. Dar, când starea de frică crește la un nivel critic, și ne copleșește, atunci are cu siguranță efecte negative asupra noastră și ne afectează starea de echilibru, relațiile etc.

În astfel de situaţii, ajutorul unui specialist vă poate fi util. Apelaţi cu încredere la un psihoterapeut care să vă ajute să lucrați și să vă transformați acea starea cel puțin într-una gestionabilă.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

Sursă foto: https://online.uwa.edu/

Rep: De ce optează oamenii pentru călătoriile solo?

Valentina Şimon: Cred că “solo” e doar un mod de a spune. Pentru că, de fapt, în majoritatea situațiilor, oamenii caută şi în aceast mod o companie socială. De curând o amică ce s-a despărțit de soțul ei a ales o astfel de variantă last minute, din nevoia de a se regăsi/reconecta cu sine și în compania altor oameni. De unde altundeva decât din relaţii, să își poată satisface nevoia de socializare tipic umană, nevoia de conectare cu propriile valori personale care, poate de cele mai multe ori într-o relație, ajung să fie nesatisfăcute sau satisfăcute parțial spre puțin dacă este vorba de familii cu copii.

Rep: De ce majoritatea sunt femei care merg singure în concediu?

V.Ş.: Nu doar oamenii singuri, fără o relație aleg să meargă în aceste călătorii, ci și cei care doresc altfel de experiențe. Cred că este vorba şi despre oportunitatea de a explora ceea ce ne înconjoară, prin ceea ce ni se pune la dispoziție. În astfel de experienţe se întâlnesc diversele nevoi umane cu ofertele firmelor sau grupurilor tematice create tocmai în jurul unor astfel de nevoi de relaționare. Pentru o categorie de oameni este despre nevoia de a scăpa de sentimentul de singurătate, pentru alții e un mod de a schimba ceva în viața lor, iar pentru alții e pur şi simplu o altă experienţă.

Poate pentru că este mai acceptabil din punct de vedere social ca femeie să îți expui o parte din vulnerabilitatea emoțională și să verbalizezi de ce anume alegi să faci ceea ce faci. Asta nu înseamnă că bărbații nu fac și ei astfel de alegeri. Poate că acţionează mai izolat, mai de unii singuri, doar cu ei înșiși şi nu doresc atât de multă interacțiune cu alții, mai ales dacă sunt răniți emoțional. Femeile, cultural și ca fire, au o mai mare dorință de a-și da curs împlinirii nevoilor, de a lua atitudine în privința a ceva cu conotație afectivă, emoțională. Sunt convinsă că cele mai multe călătorii de acest tip au în spate povești de viață semnificative. Și dacă dorința întâlnește șansa atunci apare împlinirea nevoilor.

Da, majoritatea sunt femei care au trecut prin evenimente de viață, despărțiri recente sau poate au rămas singure din diverse motive sau încă nu au reușit/dorit să intre într-o altă relație de cuplu. Oamenii vor găsi mereu variante prin care să caute să-ți împlinească nevoile personale. Și din perspectiva mea cred că sunt binevenite astfel de oportunități. Cu doar cațiva zeci de ani în urmă era extrem de puțin acceptabil ca o femeie să călătorească neînsoțiță sau să poată să decidă pentru o așa experiență.

Rep: Constatați o creștere a nevoii de a evada din cotidian?

Da și cred că este o consecință firească a ceea ce rezultă din felul în care este construită societatea, traiul, desfășurarea vieții de zi cu zi și a celei profesionale, în special în marile orașe. Volumul de decizii personale și profesionale pe care un adult e nevoit să le ia în ziua de astăzi este considerabil mai mare față de alți ani, la care se adaugă ritmul lor. Pe de o parte suntem mai câștigați datorită tehnologiei și beneficiem de niște facilități, dar pe de alta, acestea impun inconștient un alt ritm care suprasolicită creierul, sistemul nervos și acest lucru devine vizibil în starea emoțională și în bolile care apar mai des ca la părinții noștri. Mă refer la faptul că sunt acum mai mute afecțiuni ale sistemului nervos, indiferent că e clinic, somatic sau psihologic.

Rep: Este mai mult nevoie de curaj sau de imaginație pentru a merge singur în concediu?

V.Ş.: Consider că un pic de voință și organizare sunt suficiente, iar diferența constă în faptul că unii doresc ceva prestabilit, iar alții lasă ca “drumul” să aleagă pentru ei, cazându-se din loc în loc sau mergând cu un grup organizat special pentru oameni singuri. Și aici diversele tipuri de aplicații pot fi de real ajutor, pentru că eu cred că astfel de decizii se întâlnesc, mai de grabă, în rândul persoanelor între 30 și 45 de ani care sunt familiari cu internetul.

Foto source: https://www.travelandleisure.com/

Există câteva moduri prin care puteți să identificaţi situaţiile în care reprimaţi sentimentul de furie:

1. Prin comportamente de tip pasiv-agresiv

Când o persoană își reprimă timp îndelungat starea de furie, aceasta poate fi exteriorizată, la un moment dat, printr-un comportament de tipul pasiv-agresiv. Acea persoană va fi deseori ironică, va face remarci răutăcioase și neclare. Dacă este vorba despre manifestarea furiei reprimate în cadrul cuplului sau familiei, acea persoană va aplica, cel mai probabil, pedeapsa tăcerii (nu vorbește timp îndelungat în mod intenționat pentru ca ceilalți să sufere), pedeapsă emoțională sau intenționat va neglija treburile casnice de zi cu zi.

• Prin resentimente

Când oamenii nu învață să își exprime civilizat stările mai puțin plăcute, ele pot lua forma resentimentelor. Deseori ceea ce se petrece mai departe, ca manifestare, o astfel de persoană va construi un întreg bloc de emoții negative cu exteriorizări și atitudini negative/nepotrivite îndreptate către persoana sau situația “vinovată” de furia provocată.

• Prin probleme de relaţionare

Când nu exprimăm furia, nu discutăm despre ceea ce simţim, cu partenerii noștri, cu copiii sau în cadrul familiei, acest lucru poate să creeze distanță și multă tensiune emoțională. De obicei această stare duce ulterior la blocarea comunicării între parteneri sau membri familiei și, în final, la distrugerea relațiilor.

• Prin simptome manifestate fizic

Când o persoană nu exprimă verbal furia, o blochează din diferite motive sau convingeri, pot apărea o serie de manifestări fiziologice cum ar fi: durerile de cap, probleme digestive și mai ales hipertensiune arterială. Aceasta din urmă fiind una dintre cele mai întâlnite afecțiuni psihosomatice.

• Prin creșterea stării de stres

Neexprimarea sănătoasă a furiei, în mod constant, duce la o stare generală de tensiune, în tot corpul care, implicit, va afecta și dispoziția generală de zi cu zi (indispoziţie constantă, oboseală timp îndelungat, tristeţe).

Desigur, este esenţial, ca adulți să reținem că nu de fiecare dată e nevoie să exprimăm stările de furie. E recomandat, mai degrabă, să fie dezvoltate mecanisme sănătoase prin care să poată fi exprimate corect şi în mod constant, gândurile şi părerile. Este recomandat, de asemenea, să existe o comunicare deschisă cu cei cu care interacționăm şi să avem capacitatea de a analiza corect situaţiile în care putem spune ceea ce gândim, dar cel mai important este modul în care verbalizăm gândurile şi intenţiile noastre.

Este nevoie de obişnuinţă şi raportare corectă la fiecare situaţie în parte. De aceea, vă sfătuiesc să exersaţi cu o persoană apropiată care să nu vă judece aspru sau să vă adresaţi pentru ajutor, unui specialist, unui psihoterapeut.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

Sursă foro: https://www.andresfuentesangarita.com/

De curând am auzit o poveste interesantă ca abordare, a unui cuplu aflat în primii patru ani de relaţie. S-au cunoscut şi au decis să locuiască împreună. După aproximativ un an şi jumătate a venit pe lume primul copil, iar după alţi doi ani, a văzut lumina zilei şi cel de-al doilea. Acum, la patru ani de la decizia de a forma un cuplu, cei doi părinţi au hotărât să devină o familie şi legal şi au experimentat momentul emoţionant al cererii în căsătorie. “Trebuia să fim siguri că relaţia este serioasă”!, a spus el. Chiar dacă sună a glumă, această varinată de evoluţie a unei relaţii, poate fi o soluţie sănătoasă penru un viitor liniştit al unui cuplu cu decizii complet asumate.
În realitate, în majoritatea situaţiilor, viaţa se derulează puţin invers. Se face nunta sau cel puţin cununia civilă şi apoi apar copiii. Multe cupluri, chiar dacă îşi doresc copii, nu sunt pregătite să se adapteze imediat prezenţei lui în viaţa lor.

1. Schimbarea rolurilor
Când copiii vin pe lume, noii părinți intră într-o perioadă de tranziție accentuată și sunt nevoiţi să se adapteze la noile roluri pe care actualele nevoi le impun. Acest lucru duce deseori la tensiuni în cuplu și la confuzie.

2. Dificultăți de comunicare
Apariția copiilor poate crea dificultăţi în comunicarea dintre parteneri prin creșterea nivelului de stres sau prin faptul că le este mai frecvent distrasă atenția de către noul stil de viaţă şi noua dinamică de îndatoriri.

3. Atenția și timpul unul pentru altul
Îngrijirea copiilor necesită, la început, mult timp și atenție pe mai multe planuri. Când cel puțin unul dintre parteneri percepe că nu mai primește atenție sau suport din partea celuilalt, între ei pot apărea resentimente și chiar stări conflictuale.

4. Schimbări în viața sexuală
Lipsa timpului, dar mai ales a energiei, pot afecta dispoziția pentru relația sexuală în cuplu. În acelaţi timp, preocuparea crescută față de copil, a unuia sau a ambilor parteneri, poate determina distanţarea în cuplu.

5. Stresul financiar
Apariţia unor cheltuieli suplimentare necesare îngrijirii copilului sau a mamei, pot genera tensiuni între parteneri. Fie este vorba despre modul în care fiecare consideră că trebuie cheltuiți banii, fie sunt doar convingerile legate de cine și cum gestionează banii în familie.

6. Lipsa odihnei şi a somnului
Carența de somn, odihnă şi relaxare duce deseori la apariția tensiunilor în cuplu, la anxietate sau chiar depresie. Mama este cea care, în majoritatea cazurilor este privată de somn şi, tocmai de aceea are nevoie de mult sprijin şi înţelegere

7. Problematici legate de încredere și gelozie
Preocuparea accentuată față de copil a unuia dintre parteneri poate crea, în cazul celuilalt părinte, probleme de atenţie, încredere și gelozie. Partenerul se poate simți neglijat sau invidios.

8. Puţin timp pentru activități în cuplu
Prezenţa permanentă a copiilor în familie, îngreunează găsirea timpului liber pentru relaxare sau comunicare în cuplu. Relaţia în sine, între parteneri necesită atenţi şi îngrijire permanentă, iar lipsa timpului împreună duce la diminuarea conexiunii dintre parteneri și a calităţii relaţiei intima dintre ei.

9. Dificultăți de adaptare la noile roluri
Dacă părinții nu sunt cu adevărat pregătiți pentru noile roluri și responsabilități, copiii care vin cu nevoile şi aşteptările lor, dar şi cu un mod specific de manifestare, pot provoca relația de cuplu la un nivel nou, cu dificultăţi de adaptare la noile roluri, contraziceri şi chiar conflicte.

10. Stabilirea de limite și reguli
Diferențele dintre cei doi membrii ai cuplului în ceea ce priveşte educaţia, modul de gândire şi abordare a situaţiilor diverse, atunci când vine vorba despre îngrijirea şi ghidarea unui copil, pot duce la apariţia tensiunilor şi conflictelor între adulţi. Astfel, cei doi părinţi pot avea dificultăţi în a stabili limite şi reguli pentru noii membrii ai familiei, copiii.
Însă, indiferent de situaţie, ceea ce contează este identificarea la timp a punctelor comune şi mai puţin comune, verbalizarea şi conştientizarea lor, dar şi identificarea unei căi comune de acţiune.