Telefon

+40 749 092 903
21 Nov 2023
Prietenia în diferite etape ale vieții
În copilărie
Primele experiențe de prietenie ale unui copil îl pot învăța lecții importante despre părtăşie, socializare și grija față de ceilalți.  Multe persoane acordă o mare valoare prieteniilor formate în copilărie. Este posibil să aveți prieteni din copilărie ale căror identități și valori au evoluat în mod similar cu ale dumneavoastră, astfel încât trecerea la un nivel mai profund de prietenie vi s-a părut naturală.
În adolescență
Mulți dintre noi formăm relații profunde și semnificative pentru prima dată, la vârsta adolescenţei. Pe măsură ce adolescenții experimentează tot felul de stări, caută să-şi formeze identitatea, își dezvoltă abilitățile sociale și stima de sine, le este dificil să se deschidă într-un mod care să favorizeze prieteniile apropiate, îşi doresc persoane în care să găsească sprijin. Prietenia adolescentină poate fi plină de haos, adesea o experiență de grup plină de acceptări și respingeri.
La vârsta adultă
Oameni de vârstă și statut similar pot trăi vieți foarte diferite în funcție de trecutul, obiectivele și obstacolele pe care le au. Prin urmare, prieteniile adulților se formează adesea datorită experiențelor și etapelor de viață comune. Astfel, prietenii singuri pot prefera să petreacă timp cu alții cu care pot relaționa în aspectele pozitive și provocările vieții de burlac; prietenii de cuplu care se află în parteneriate pe termen lung sau căsătorii aleg adesea să petreacă timp cu alte cupluri care au experiențe similare, iar prietenii părinți știu că a avea copii îți schimbă radical prioritățile și accesul la timpul liber. Mulți părinți, în special părinții noi, doresc să petreacă timp cu persoane care îi înțeleg şi le pot oferi ajutor, în caz de nevoie.
Prietenii colegi de serviciu se bucură adesea să vorbească despre aspectele tehnice ale carierei sau ale locului de muncă cu persoane care înțeleg contextul mai larg.
Prietenii cu interese comune se conectează prin intermediul unor grupuri sau instituții care reflectă interese comune (săli de sport, cluburi de lectură sau comunități religioase).
Şi, nu în ultimul rând, prietenii pensionari sunt mai puțin implicați în muncă și în creșterea familiilor lor. Ei pot prefera să petreacă timp cu alte persoane care au trecut printr-o tranziție de viață similară.
Sursa foto: https://www.messiah.edu
03 Nov 2023
Victimizarea mamei are impact pe termen lung asupra copilului

1. Dificultăți în a recunoaște limitele sănătoase
Jucând rolul de victimă și făcându-şi copilul responsabil pentru viața și acțiunile sale, mama înlănțuie cele două identități. Copilul primeşte rolul de salvator pe care este încurajat să şi-l asume şi, astfel, sunt şterse limitele sănătoase care ar trebui să existe între părinte și copil. Acest aspect poate să devină o problemă a copilului mai ales în relaţiile lui ca adult.
2. Interiorizarea reproșurilor mamei ca autocritică
Din păcate, şi reporşurile adresate copiilor de către mamă pot intra în categoria abuzurilor, în special pentru că ei absorb ceea ce li se spune despre ei ca adevăruri inviolabile, din cauza ataşamentului faţă de părinte. Aceste aşa-zise adevăruri, trec inconştient şi se sedimetează, în categoria defectelor de caracter care nu pot fi schimbate.
3. Dificultatea de a vedea că mama “se joacă” de-a victima fiind abuzivă
Copiii normalizează comportamentele părinților aplicate lor și sunt șanse mari ca copilului adult să-i ia ani de zile să înțeleagă cum joaca de-a victima este, în mod paradoxal, o modalitate de a păstra controlul și puterea. Este probabil ca și copilul să ajungă să creadă că mama nu este doar suferindă, ci și o victimă în sens real. Copilul adult poate continua să se simtă vinovat sau complice.
4. Incapabil să își recunoască propriile nevoi sau să le exprime
Comportamentul mamei poziţionează copilul într-un rol bine definit, fie cauzator al suferinței, fie balsam pentru ea. Indiferent de rol, atenția este deviată de la dorințele și nevoile copilului. De fapt, exprimarea nevoilor de către copil poate fi întâmpinată cu rezistență sau chiar cu pedepse. Copilul învață astfel să înăbușe sentimentele și gândurile și se detașează de ele. Acest tip de comportament continuă până la vârsta adultă.

Sursă foto: mamasuncut.com

Side bar