Blog

Viața pe care o trăim în prezent presupune o continuă adaptare şi pare că tot mai mulți suntem în căutare de soluții pentru o adaptare sănătoasă.

Luna septembrie, prima lună de toamnă, înseamnă noi începuturi pentru micii elevi și părinții lor; în special pentru cei aflați prima dată într-o asfel de postură. Când e vorba despre soluții, e bine de știut că ele vin din cadrul relațiilor pe care le avem, în special cea cu familia sau cea cu noi înșine, după caz.

Ca părinţi, avem câteva soluţii la-ndemână pentru a asigura celor mici, pentru prima dată elevi, un cadru cât mai plăcut pentru integrarea în primii ani de colectivitate:

1. Să menținem, în primul rând acasă în cadrul familiei, un climat emoțional cât mai echilibrat. O bună înțelegere între adulți și o colaborare între membrii familiei aduce liniște și o stare de bine.

2. Învățătoarea sau învățătorul sunt persoane cheie în dezvoltarea copilului şi, de aceea, ar fi indicat să ne asigurăm că este vorba despre un om de încredere și empatic. Copiii au nevoie de un adult lângă care să se simtă în siguranță.

3. Cu câteva zile înainte de începerea şcolii, ar fi ideal dacă cei mici ar putea vedea locul în care vor învăța și dacă ar putea-o cunoaşte pe viitoarea învățătoare.

4. Nu trebuie privită ca ceva neobișnuit apariţia unei doze de neliniște/anxietate, în cazul viitorilor elevi de clasa pregătitoare. Ca și în cazul grădiniței, despărțirea de părinte poate fi dificilă, însă e important să îi asigurăm, ca părinţi, că vom fi acolo indiferent de ce se va întâmpla.

5. Le putem pune în ghiozdan o poza cu noi, părinţii sau un obiect drag pe care să-l aibă cu ei, să le valideze posibilele temeri și să le fie alături în trăirile lor, atunci când vor avea nevoie.

6. Copiii au nevoie să se simtă în siguranţă şi, pentru a întări acest sentiment, părintele e bine să ajungă la timp să-i preia de la școală. Acest lucru îi face să se simtă doriți/iubiți și în siguranță.

7. Reîntâlnirea e un alt moment important pentru confortul celor mici. Astfel, e necesar să creem, ca părinţi, un spațiu pentru o conversație despre cum s-a simțit la școală, ce i-a plăcut, ce nu i-a plăcut şi ce experienţe a trăit pe parcursul zilei.

8. Ca părinţi, e important să ne facem timp să le ascultăm îngrijorările legate de eventualele neînțelegeri cu alți colegi de clasă și, dacă este cazul, în timp, să decidem schimbarea școlii.

9. Nu “omorâți” timpul liber odată cu începerea școlii. Da, răspunderea se schimbă, însă păstrați din timpul de joacă și relaxare la întoarcerea acasă și doar după îndeplinirea eventualelor noi sarcini.

Zile bune să aveți și nu uitati: capacitatea de adaptare la noi situaţii se dezvoltă din experiențe care ne pun la încercare emoțiile și abilitățile. Asta înseamnă a trăi ca fiinţă umană!

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

Sursă foto: indianexpress.com

Obișnuiesc, în articolele mele, să personalizez stările emoționale pe care oamenii le resimt mai puternic, să mă raportez la ele ca la un cineva şi, de aceea, prefer să le scriu cu majuscule. De multe ori, aceste emoţii sunt foarte intense, prezente și copleșitoare, ca un fel de forme de viață invadatoare.

Când ești invadat de anxietate, respirația începe să se intensifice, iar corpul pare că se umple de prea mult aer în speranța de a supraviețui unui astfel de moment.

Ai senzația că, deși respiri, nu e suficient și începi să insipiri și mai mult până când cu greu poți să mai faci față lucrurilor care se petrec.

Concentrarea pe respirație poate fi un mod în care să eviţi Panica. Nu e o intervenție prin care rezolvi anxietatea, dar poţi să îţi oferi sprijin să nu accentuezi ce se petrece.

În ziua de azi, oamenii au tendința să rezolve orice, să găsească o soluție imediată pentru fiecare problemă a lor. Frica este și ea un răspuns natural al stărilor omenești și se declanșează în situații limită de viață. Chiar dacă trăim ceva asemănător cu frica, creierul și corpul ne dau aceleași indicii ca în cazul fricii şi ne pun, oarecum, pe fugă.

Emoțiile nu sunt fapte, sunt emoții! Și, pentru a le rezolva, singura cale este confruntarea cu ele. Nu le poți ocoli, nu poţi face ca pur şi simplu să nu mai existe.

De fiecare dată când o persoană va evita să facă ceva din cauza fricii resimţite, să se lase paralizat de ea (eviţi locurile aglomerate sau petrecerile de teama că vei întâlni mulţi oameni laolaltă), ceea ce va obține pe termen lung va fi o intensificare a tiparului de frică, treptat, de la un eveniment la altul.

Este evident că doreşti să eviţi Anxietatea, stările de frică şi vrei ca ele să nu existe. Anxietatea este menită să fie inconfortabilă. Pentru a nu o mai simți singura soluţie este înfruntarea acestei stări. Însă, ceea ce ne pune pe noi oamenii în dificultate, e tendința naturală de a evita ceea ce simţim.

Dacă alegi să eviţi frica, în majoritatea ipostazelor în care ea se manifestă, nu îți vei da niciodată șansa de a-ți construi mecanisme noi, dovezi personale prin care să ajungi să înveți de la tine și creierul tău că puteți depăşi cu bine astfel de episoade.

Doar repetând în sinea ta că frica va trece, nu vei reuşi să o domini, să treci cu bine peste. Este nevoie să o experimentezi, să o trăiești, să treci prin ea. Bineînţeles că, la fel ca în cazul oricărui alt comportament, procesul este unul de durată, iar obişnuinţa va veni treptat.

De cele mai multe ori, pentru a te simţi în siguranţă, într-un episod de anxietate, îţi creezi o “plasă de siguranţă“ din sprijinul celor apropiaţi care, cu drag îţi vor spune că totul va fi bine şi va trece. Celor dragi le este dificil să te vadă în suferință, așă că primul instinct este să-ți confirme exact ceea ce dorești să auzi.

Reasigurarea ajută la calmare pe moment, însă o astfel de experiență repetată poate crea dependenţă de persoanele dragi din jur. Astfel se poate ajunge ca o persoană cu anxietate să refuze să iasă singură din casă.

Majoritatea persoanelor care luptă cu anxietatea ajung la cabinetul de psihoterapie în căutarea unei soluţii vindecătoare. Doresc ceva care să le rezolve cât mai rapid situația; ceva ușor de învățat și aplicat.

Ceea ce eu, ca psihoterapeut îi sfătuiesc adesea este să dezvolte posibile soluţii, constant şi pe o perioadă mai lungă de timp. Axietatea nu poate fi evitată ca şi cum ai pune un capac la borcan şi gata. Creierul care a mai trecut prin stări de anxietate reacţionează la orice semnal de reapariţie a unei astfel de stări şi alertează, aproape de maxim, întreg sistemul, la o simplă stare de îngrijorare.

Prin urmare, dacă dorim ca sistemul nostru de securitate emoțională să răspundă la alt stimul, e obligatoriu să începem să practicăm altceva, atât pentru a ne dezvăța de vechi obiceiuri, cât și pentru a dobândi obiceiuri utile, noi.

De câte ori e nevoie să faceți asta?

Ei bine, până creierul va ajunge să includă şi să asocieze cu stările de îngrijorare o altă experiență afectivă și reflecții personale pentru a exista dovada clară că lucrurile se pot schimba.

În opinia mea nu există om pe lumea acesta care să nu treacă, la un moment dat, în viață, prin stări de panică, anxietate sau depresie. În primă fază depinde de noi cum reacţionăm, iar dacă nu reuşim singuri, ne suntem datori să cerem ajutorul specialiştilor.

Valentina Şimon psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

Sursă foto: https://www.simplypsychology.org/