Blog

În zilele noastre, dinamica vieții personale este de multe ori, din păcate interdependentă/amestecată cu cea socială și profesională. Și atunci, cel puțin din acest motiv ajungem să ne dorim un refugiu pentru câteva zile, o fugă de tot şi de toate, undeva departe de contextul care ne suprasolicită.

Mintea noastră are nevoie să facă o diferență clară între experiențele pe care noi, ca indivizi, le trăim zilnic sau în situaţii speciale. Sinele nostru este și el strict legat de modul în care se consumă aceste experiențe emoționale și afective. Şi, aşa cum ştim cu toţii, în această perioadă a verii, refugiul cel mai potrivit este destinaţia de concediu. Fie că îl petrecem singuri (noi cu noi), cu familia sau cu prietenii, concediul trebuie să ne asigure relaxarea necesară şi mediul în care să ne reîncărcăm bateriile.

Când alegem destinația de concediu, e foarte important ca aceasta să aibă legătură cu nevoile noastre interioare, nevoile sufletești. Dacă vă doriţi, nu doar amintiri, ci și efecte benefice pe termen lung, e important să țineți cont de acest aspect. Spre exemplu, dacă vă simțiți epuizaţi sau doar stresați după o perioadă mai lungă de suprasolicitare, cel mai indicat este să alegeți o destinație într-un loc cu aer curat, la munte, de exemplu, unde să puteți face plimbări, drumeții în aer liber, unde elementele naturii contribuie în procesul de regăsire de sine. Trebuie să ştiţi că plimbatul detensionează şi de aceea multe persoane care cu suferințe emoționale mai adânci, se îndreaptă spre munte, liniste, aer curat şi multe plimbări.

Dacă optaţi pentru un concediu al întregii familii, adică o vacanţă şi cu copiii, alternați activităţile liniştite, de relaxare, cu unele mai antrenante, atractive şi pentru ei, cum ar fi parcurile în natură cu posibilităţi de căţărare, jocuri antrenante sau întreceri sportive. Copetiţiile de alergare pot face bine şi adulţilor, pentru o doză suplimentară de endorfine şi adrenalină. Antrenaţi în activităţi cu mişcare în aer curat, copiii vor avea ocazia să îşi consume din surplusul de energie, să îşi facă noi prieteni. Dacă activitatea este organizată într-un context de vacanţă, aveţi şi griji mai puţine pentru că vor fi supravegheaţi, se vor distra în siguranță, iar dumneavoastră vă puteţi relaxa în continuare chiar dacă veți rămâne totuși conectați emoțional prin faptul că sunteți atenți și la nevoile lor.

Dacă, însă, vă doriţi altceva de la concediu şi alegeți stațiunile aglomerate de la mare, cu muzică zgomotoasă, viață de noapte intensă, deja sunteţi conştienţi că nu veți reuși să vă deconectați energetic de la o sursa de stres, adică de la suprasolicitare şi, probabil nici nu vă doriţi acest lucru. Poate sunteţi o persoană care suferă de singurătate, pe termen scurt şi, astfel, unde este multă lume, aveţi ocazia să întâlniţi oameni noi. Poate o aşa-zisă “baie de oameni,, este un concediu ideal pentru dumneavoastră. Dar, dacă alegeţi concediul la mare, în cuplu şi cu copiii, nu vă aşteptaţi ca cei mici să fie şi liniştiţi şi încântaţi, în acelaşi timp. Cu siguranţă se vor distra de minune, dacă le place în apă, însă, se poate să firi empatice şi să împrumute din agitaţia aglomeraţiei, iar în acest caz, veţi avea nevoie de extra răbdare. Acum că v-am spus despre ambele variante: munte şi mare, sper că aţi reţinut şi ce trebuie să puneţi suplimentar în bagaj dacă alegeţi marea pentru bucuria celor mici: da, răbdare. Iar dacă vreţi relaxare pentru toţi, sfatul meu este ca după câteva zile, nu mai mult de 7, la mare, să vă bucuraţi vreo 3 zile şi de liniştea muntelui.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

La începutul unei relaţii, în cuplu, pe lângă “laptele şi mierea” despre care ai impresia că vor curge zilnic să păstreze armonia, există câteva stări de fapt care, într-un anumit fel, se subînţelege că vor fi întotdeauna prezente. Aşadar, cei doi, sunt siguri că vor fi acolo unul pentru altul și fiecare “ştie” că celălalt va răspunde nevoilor sale, în situații dificile de viață.

În realitate, acestea, pentru a se împlini, depind de solicitări concrete și nevoi, iar partenerii ar trebuisă fie mult mai conştienţi de RELAŢIA dintre ei.

Cum sprijini RELAŢIA, atunci când este bine?

De-a lungul timpului, în urma şedinţelor de psihoterapie de cuplu, am observat că mulți parteneri iau binele ca pe o axiomă, un dat, ceva ce e normal să existe. Asta se întâmplă, de obicei, până când anumite obișnuințe nu mai dau roade și nu mai aduc beneficii.

E sănătos să vă întrebați ce rutine are cuplul sau relaţia voastră şi dacă ele corespund nevoilor individuale și comune.

Odată cu venirea copiilor pe lume, în ritmul vieţii de cuplu intră și rolul de părinte care începe să se suprapună cu cel de partener/soție/soț. Adulții deveniți părinți își confundă îndeplinirile față de trebuințele zilnice cu cel de partener, iar cuplul “uită” sau caută justificări pentru lipsa timpului de a mai fi împreună (oboseala, lipsa unui ajutor cu copiii etc.). Acestea sunt realităţi ale noii familii şi, de multe ori, extenuante, dar nu sunt situaţii care să nu aibă rezolvare.

Este nevoie de efort. Organizarea unui timp de calitate împreună, necesită atenție interesată și constanță. Dacă luați aceste aspecte ca și cum ar trebui să se întâmple de la sine, nu sunteți departe de neliniște sau turbulențe.

Mai mult de jumătate din cuplurile care ajung la terapie spun că nu petrec deloc timp împreună în timpul săptămânii și că doar ocazional își fac timp, la sfărșit de săptămână. Unii consideră timp petrecut împreună chiar şi mersul la piața sau la cumpărături sau aniversări și petreceri.

Timpul împreună înseamnă atenţie 100% dedicate celuilalt, nu discuţii cu prietenii şi distracţia în grup. Partenerii care au conexiune scăzută și în viața de zi cu zi, se vor evita în astfel de situaţii, cu prietenii.

A locui împreună, nu înseamnă, implicit, că acordaţi timp relației!

Exercițiu pentru a învăţa gestionarea timpului împreună!

Dacă sunteți în relație de cel puțin trei ani și aveți copii de cel puțin un an, vă recomand următorul exercițiu pentru evaluarea rolurilor din viața voastră și importanța pe care o acordați acestora.

1.Notați mai întâi principalele roluri în care vă regăsiți: parteneră/partener; rolul profesional, rolul de părinte, rolul de femeie/bărbat.

2.Trasați câte un cerc pentru fiecare rol enumerat, denumiți-l, iar dimensiunea cercului să fie direct proporțională cu importanța pe care i-o acordați.

3.Notați în interiorul cercului stările/trăirile sau emoțiile pe care le aveți cel mai frecvent în acel rol.

4.Ce observați? Ce aspecte desprindeți din ceea ce vedeți și înțelegeți?

5.Care rol ați dori să primească o altfel de atenție din parte voastră?

6.Ce acțiuni ați întreprinde pentru a obține o îmbunătățire/schimbare?

Dacă în urma exercițiului ați descoperit, de exemplu, că rolul de soție/soț se suprapune adesea peste cel de mamă/tată sau că rolurile acestea sunt mai mult decât vă doriți de la dumneavoastră ca femeie/bărbat, vă simţiţi fără susţinere, viața personală și de cuplu nu vă mai pare la fel de satisfăcătoare, atunci vă puteți ajuta de cel puțin încă trei întrebări:

1.Ce priorități avem față de cuplul nostru?

2.Ce priorități avem ca adulți față de familia noastră?

3.Ce doresc să îmi ofere relaţia mea de cuplu? Ce să primesc din ea?

E posibil să constatați că timpul împreună, deși îl gândiți ca nevoie, nu este un timp conturat sau prioritizat, ci, mai degrabă unul întâmplător, fapt care trece relaţia pe plan secund, după nevoile imediat şi carieră.

De regulă, femeile se plâng de neimplicarea suficientă a soților/partenerilor, în organizarea casei, în educarea copiilor (respectarea limitelor cu privire la consumul de dulciuri, folositul telefonului, uitatul la televizor sau ridicatul vocii la copii), în treburile casnice sau, pur şi simplu în relaţionare şi comunicare (timpul petrecut în baie, supărarea în confruntări, lipsa comunicării etc.).

Ca atare, o mare parte din energia unui cuplu sau familii se pierde în asemenea situaţii care, din păcate, nu sunt ocazionale și care erodează din echilibru, încrederea de sine sau speranţa că lucrurile vor putea fi vreodată diferite.

După ani de convieţuire şi conflicte mocnite, între cei doi, apare concurența, uneori distanțarea, retragerea emoțională, suparimplicarea cu copiii sau în carieră și partenerii realizează că au probleme de comunicare sau că nu mai au obiective comune.

Dacă îşi doresc cu adevărat, continuarea relaţiei, partenerii trebuie să depășească stadiul gândirii și să îşi identifice obiectivele commune, să le noteze, fizic, în agenda.

Stabiliți reguli pentru famile  

Stabiliţi regulile împreună. Asiguraţi-vă că ele sunt scrise și negociați ceea ce este în avantajul vostru.

Schimbați atunci când constatați că ceea ce ați dorit şi stabilit inițial nu ajută la ceea ce ați sperat să realizaţi. Vestea bună e că diferențele nu e obligatoriu să despartă oameni dacă aceștia se iubesc. Ele pot fi redefinite ca înțeles și perspectivă și ceea ce iarăși e important e că partenerii pot fi și complementari nu neapaărat similari.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie

Sursă foto: www.shinesheets.com

Indiferent de vârstă, în relaţia cu părinţii noştri ne aşteptăm mereu să fim susţinuţi şi înţeleşi. Chiar dacă devenim adulţi şi ajungem să avem copiii noştri, tot ne dorim de la mama şi de la tata afecţiune, sfaturi, să fim ajutaţi la nevoie sau, pur şi simplu să simţim căputem, în cardul relaţiei cu părinţii, să exprimăm ceea ce ne preocupă sau ceea ce ne bucură. Copilul interior rămâne alături de noi, pe tot parcursul vieţii, nu dispare pur şi simplu. Felul în care fiecare dintre noi am fost susţinuţi, apreciaţi, ghidaţi de părinţi şi încurajat, îşi va pune amprenta pe felul nostru de a fi, până la sfârşitul vieţii noastre.

De aceea, eu cred că 1 Iunie nu este numai ziua copilului fericit, cu părinţi buni şi jucării multe, ci este o zi de reper în care ar trebui să conştientizăm că, pentru a avea bucuria sufletească şi echilibru, avem nevoie de dragoste manifestată constant. Un părinte bun poate oferi dragoste necondiţionat.

De exemplu, în primii ani de viaţă şi în copilăria timpurie, investiţia cea mai de preţ a adultului, în copilul său, trebuie să fie emoţia. Pentru a învăţa cum să direcţionezi atenţia pe copil, trebuie, în primul rând să înveţi să fii atent la tine, la modul tău de manifestare şi să creezi o armonie interioară din care, mai apoi, să poţi oferi cu uşurinţă.

Pentru a avea un copil fericit, sigur pe sine şi sănătos emoţional, este nevoie să îi fii alături, să îi spui din experienţele tale, să îi oferi ocazia de a învăţa din ele. Nu este vorba doar despre manifestarea bunului simţ, de exemplu, ci şi de trăirile experimentate în anumite situaţii.

La fel cum învaţă furia părinţilor, copiii au nevoie să înveţe şi bucuria, tot în mijlocul familiei, văzând emoţiile trăite de părinţi.

Copiii vor iubire şi nu sacrificii. Sacrificiile duc la crearea de spaţiu, distanţă şi, cel mai des, la îndatorare.

Iubirea manifestată provoacă empatia, susţinerea, ajută la tolerarea mult mai uşoară a refuzurilor, a eşecurilor. Când spun iubire, mă refer nu doar la cea manifestată în raport cu copiii, ci şi cu propria persoană. Manifestând iubire faţă de propria persoană, grijă şi respect nu înseamnă că eşti egoist, ca părinte, ci ai grijă de tine, în primul rând, ca apoi să poţi avea grijă şi de cei mici ai tăi.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic

Sursă foto: playtech.ro