Doi, dar parcă am fi trei?
Ai intrat vreodată într-o nouă relație în care actualul partener, deși ieșit de ceva vreme dintr-o altă relație, pare că încă este acolo sau ai sentimentul că sunteți trei?
Uneori, oamenilor le vine foarte greu să facă o încheiere a trecutului lor și să trăiască în prezent și din punct de vedere emoțional, nu doar fizic. Deși se află de ceva vreme într-o relație nouă sau poate sunt singuri, se comportă, deseori raportându-se la ceea ce a fost, fie verbal, fie prin acțiuni directe și indirecte.
Cei care amână să stabilească limite sănătoase, să încheie niște etape trecute suferă, în general, de anxietate și sunt temători sau confuzi în legătură cu deciziile pe care “trebuie” să le ia la un moment dat. Ce se observă cel mai adesea la astfel de persoane?
- a) Păstrează în casă poze sau obiecte personale din relația anterioară, chiar dacă au trecut câteva luni bune de la separare,
- b) Este disponibil/ă pentru fosta/fostul ori de câte ori sună,
- c) Ascunde sau se ferește să îți spună că a mai fost și în altă zi să ajute la mutatul unor obiecte, pe motivul că te-ai fi supărat,
- d) Se frustrează sau se înfurie când îi comunici părerea ta despre ce se petrece,
- e) Evită o discuție clarificatoare împreună cu tine despre nevoile sale emoționale în relația voastră,
- f) Profilul de pe rețeaua socială conține majoritar poze din fosta relație, în timp ce cu tine nu este sigur/ă că dorește încă să pună poze
- g) Dacă e vorba și de copii, la mijloc, nu refuză niciodată o nevoie exprimată de la fosta/fostul, și te lasă baltă în mijlocul evenimentului sau activității voastre și pleacă fără a exprima clar ce se petrece sau care este și părerea sa.
Ce simt persoanele care se comportă astfel și care are putea fi o posibilă cauză?
De cele mai multe ori, astfel de persoane simt destul de multă anxietate, neliniște în legătura cu propria viață și stabilitate emoțională. Trăiesc într-o stare de ambivalență emoțională, a nu se confunda literar cu dualitatea, nu. Psihologic vorbind, ambele stări fac parte din persoana lor, și cea de a ajuta și cea de a-și trăi și proteja prezentul. Cu siguranță, o mare parte din trecutul lor, în special perioada copilăriei și adolescenței, a fost marcat de evenimente dureroase în familie sau de lipsa unor modele parentale și de adulți, care, mai degrabă, aveau tendința să evite situațiile confruntative din relația de cuplu sau cele legate de viață, să le ascundă, negând sau minimalizând realitatea lor. Este vorba despre adulții care nu și-au asumat sentimentele şi trăirile și care nu au putut transmite copiilor o perspectivă sănătoasă asupra vieții relaționale.
E posibil ca pertenerei/lui tău să îi fie teamă de ruperea legăturilor pentru că mama sau tata l-au respins, sau nu a fost un copil dorit și atunci a simțit neglijență, abandon, iar în prezent, a încheia o etapă este egal cu o pierdere sufletească.
Așa se întâmplă și cu cei care consideră că cu “foștii” trebuie să rămâi prieten. Desigur că există conjuncturi diferite și unora le este potrivit asta, altora nu. Contează însă ce s-a petrecut în relație și, mai ales, contează convingerile interioare în baza cărora acționăm.
De asemenea, dacă unul dintre părinți a murit, poate neașteptate, din nou, ruperea unei legături înseamnă durere și atunci, el sau ea evită și amână o încheiere pentru că, inconștient, nu este pregătit să se confrunte cu durerea emoțională.
În cazul în care există copii după o relație de cuplu sau căsătorie, din nefericire apare de multe ori și amenințarea celuilalt că, dacă nu primeşte ajutorul dorit, celălalt părinte nu va mai avea acces la copii. Victimizarea sau șantajarea emoțională sunt forme de putere nesănătoase și care intervin cu presiune în noua relație de cuplu.
Într-o nouă relaţie, imediat după un divorţ sau la suficient timp după, cel părăsit poate încearca să îşi refacă viaţa fără a-şi fi rezolvat rana emoţională din relaţia anterioară traumatică şi atunci poate menţine, la nivel afectiv, o legatură prin care aduce în noua relaţie stări, resentimente sau emoţii care trădează lipsa încheierii relaţiei emoţionale anterioare.
Semnele unei astfel de situaţii sunt evidente. Sunt aduse în discuţii aspecte despre cum facea celălalt anumite lucruri, despre cum prefera sau nu diverse situaţii sau pot exista comparaţii constante, în gând sau declarativ, între fostul sau fosta şi actualul partener.
La sentimentul de nesiguranţă şi, poate, o stimă de sine scăzută, se mai adaugă şi forma unui tipar de ataşament. “Vinovatul” în cauză, în general, dezvoltă un tipar de ataşament evitant.
Ce presupune un atasament evitant?
De cele mai multe ori, te caută doar atunci când îşi doreste el/ea, când simte nevoia, cee ace nu înseamnă ca nu te doreşte, ci că nu reuşeşte să menţină o apropiere emoţională constantă faţă de care să îşi asume şi o responsabilitate.
Se poate ca intimitatea emoţională şi sexuală să fie bune, însă, apoi, să simtă nevoia de a pleca. Nu te mai caută mai multe zile la rând, poate chiar 2-3 săptămâni şi apoi apare ca şi cum nu v-aţi văzut de o zi şi totul este normal.
Cei care evită emoţiile au, mai întâi nevoie să simtă distanţă pentru a simţi nevoia de apropiere. De ce? Pentru că, cel mai probabil, în copilărie, atunci când au avut nevoie de apropiere, îmbrăţişare, alinare din partea părinţilor, în momentele dificile nu li s-a răspuns emoţiei. Astfel, mecanismul care s-a format a fost ca ei să îşi reprime nevoia de apropiere, să o înăbuse, să o ascundă, pentru a nu suferi. Îşi permit să trăiască emoţia doar când se află la o distanţă sigură de partener.
Aceşti oameni se simt, în general, vinovaţi că au aceste nevoi emoţionale, le neagă, pe termen lung şi încearcă să îşi dezvolte, în viaţa lor, o autosuficienţă pentru a nu depinde de nimeni. Şi asta mai ales dacă au resimţit rana respingerii şi într-o relaţie semnificativă, ca adulţi.
Aceste persoane care suferă “îşi vor promite lor înşişi” că nu vor mai suferi.
Este destul de probabil ca un astfel de om să se învârtă mult timp în cerc şi să atragă acelaşi tip de partener sau poate unul care are şi el tiparul de anxietate crescut, evitant, un fals salvator. Cu el se va încăpăţâna să rescrie propriul scenariu de viaţă şi “să convingă” un evitant să îi acorde atenţie.
Toate acestea sunt situaţii destul de dureroase pentru oricine le trăieşte, cu toate că, e posibil, ca unele persoane să prefere puterea obişnuinţei în locul unei schimbări şi atunci, vor avea mai multe relaţii, în acelaşi timp sau relaţii extraconjugale sau vor dori să trăiască în relaţii deschise, pentru că au constant nevoie de validare din mai multe “surse” fără a menţine un ataşament constant cu cineva.
Explicaţia e mai simplă decât acceptarea ei, şi anume că a lipsit sigur din viaţa unor astfel de oameni, un model de adult care să ofere o relaţie consistentă, cât mai echilibrată şi, mai ales cu conţinut emoţional sănătos.
Ce puteţi face dacă sunteţi în astfel de relaţii?
Uneori atracţia resimţită e foarte mare şi atunci acceptaţi onest faţă de voi înşivă că vă doriţi chiar şi aceea parte mica din ceea ce vă oferă partenerul şi, în aceeaşi măsură, sunteţi conştient de consecinţele ce pot apărea. Ştiţi că veţi putea fi frustraţi, amânaţi de multe ori şi comparaţi, că veţi asista la momente delicate, jenante şi neplăcute şi veţi trăi clipe de singurătate. Nu vă negaţi dorinţele, dar ajutaţi-vă de raţiune pentru a vă dezvolta abilităţi emoţionale şi atitudini sănătoase faţă de voi înşivă.
Puteţi verifica, prin întrebări, cât de conştient sunteţi de prezent:
Cu ce scop fac ceea ce fac?
Ce nevoie personală satisfac într-o astfel de relaţie?
Ce sunt dispus/ă să fac altfel pentru a mă schimba?
Mulţi consideră că impulsurile cele mai intense sunt şi cele mai corecte de urmat. Poate ca simţire sunt intense şi toţi căutam, într-o oarecare măsură intensitate, în viaţa noastră, însă, dacă sunt mai degrabă motivate de disperare, nelinişte, teamă, furie sau frustrare, înseamnă că sunt bazate pe lipsuri şi, în astfel de cazuri, rezolvaţi sensul lor, modificaţi şi vindecaţi cauza nu vă grabiţi să umpleţi golul, cu orice preţ şi oricum numai să amortiţi durerea.
Întrebaţi-vă care este costul emoţional pe care îl plătiţi pentru asemenea momente şi cât timp sunteţi dispuşi să trăiţi astfel? Clarificaţi verbal ce vă doare, exprimând în nume propriu sentimentele. Dacă cel care vă răneşte are dorinţă de schimbare, va face efortul de a lucra cu sine şi va fi deschis să vă audă trăirile.
Şi, o ultimă precizare, tineţi minte că e mult mai important să găsiţi un partener cu disponibilitate crescută pentru schimbare şi efort în acest sens decât să căutaţi unul “perfect”.
Chiar dacă intraţi în relaţie cu cineva “problematic” este esenţial să îşi arate interesul pentru relaţie, să găsiţi împreună soluţii catalizatoare, să fie dispus să se schimbe sau să ceară sprijinul unui terapeut specializat în probleme de cuplu sau familie.
Valentina Şimon – psihoterapeut sistemic cuplu şi familie