Este unul dintre cele mai provocatoare drumuri pe care le avem de urmat, în viață. Căutările încep în jurul vârstei de 21-22 de ani și pot continua până la sfârșitul vieții. De obicei, începe cu: “De ce mi se întâmplă mie” sau “Cum de mi se întâmplă asta?” Drumul e încețoșat, pe alocuri, cu nedumeriri, durere, confuzie, zbatere… Pana să o apuci pe drumul tău (destin), ai umblat ghidat de “hărțile” celor din familie. Uneori ai fost curios, alteori revoltat, dar, în același timp erai protejat și asumat de ceilalți. Acum, când ai plecat din propria ta vrere, pe drumul tau, greutățile sunt cele care ți se arată, mai întâi. Trebuie să înveți să înfrunți “bolovanii”, să îi urci, să cazi, să zaci și să stagnezi, uneori. Și, când ai înțeles, în sfârșit, că în zbaterea aceea este vorba doar despre tine și schimbarea perspectivei tale; despre o răbdare activă, nu statică și compătimitoare, vei reuși. Sinele va aparea ca un Soare și, cu învățătura acumulată, vei ști să mergi mai departe, cu liniște sufletească.
Vulnerabilitatea/vulnerabilitățile ne determină să apelam la mecanisme de apărare ale propriilor sentimente. Teama de a ne întâlni cu emoțiile noastre cele mai intense ne fac să evităm confruntările și să ne exprimăm liber părerile și dorințele. În teamă te simți vulnerabil și ai tendința de a fi cu ochii sufletului și minții pe nevoile sau comportamentul celuilalt. Astfel, în timp, ajungi să servești nevoilor altora, uitând de nevoia ta emoțională, care, exprimată ar trebui să te ajute să te dezvolți ca om, ca persoană.
