Blog

Atât pentru adulți cât și pentru copii, la ultimii fiind mai greu de reglat, încadrarea într-o regulă menită să constrângă un impuls firesc și spontan, acela al apropierii fizice, duce la uimire, apoi confuzie și, în final, la frustrare.

Cum se autoreglează copiii în acest caz și la ce nevoi personale, altele decât apropierea, se pot raporta ei?

Răspunsul e că, nefiind încă maturi emoţional, ei nu pot găsi alternative imediate sau pe termen lung pentru a compensa spontaneitatea apropierii personale exprimată prin jocuri interactive, atingeri firești, îmbrățișări, glume etc. Frustrarea își face loc imediat și, astfel, vor trăi procesul distanțării fizice.

Pe termen lung, frustrarea se poate transforma în autoizolare, tristețe, lipsă de motivație în a găsi exaltarea și frumusețea noului sau bucuria descoperirii ce rezultă din jocurile copilăriei. Ei pot deveni dezinteresați social.

În acest caz, un rol important îl are abordarea situaţiei de către familia din care face parte. De familie depinde ca mediul de viaţă să se menţină la un normal social, cu cât mai puține anxietăți exprimate și induse. Membrii familiei ar trebui să mențină o conectivitate cât mai mare între ei, un nivel dinamic de  comunicare și ascultare în  relații, pentru a compensa, pe termen lung și scurt, pierderile sociale și personale ale copilului.

Până la urmă, distanțarea fizică e o pierdere. Practic, ceva natural e forțat să dispară, să plece din copil, iar copiii vor suferi specific unei pierderi: întâi vor fi uimiți, apoi vor nega, vor încerca să facă să dispară acest şoc, iar apoi îşi vor manifesta, pe rând, tristețea, furia, revolta şi dezgustul. În final, va depinde de fiecare, cum va reuşi să integreze acest nou tip de comportament social, în viața sa.

Dar, în orice proces de pierdere, în orice trăire care provoacă la schimbare, există și beneficii cum ar fi creșterea rezilienței, a capacității de a face fata dificultăților, situațiilor stresante și provocărilor incomode emoțional.

Psihoterapeut sistemic pentru cuplu şi familie, Eleonora Toma

Emoțiile sunt cele care, de multe ori ne pun la încercare liniștea, pacea emoțională. Trecerea de la o stare emoțională la alta și adaptarea la noua stare nu sunt ușor de realizat, chiar dacă, de multe ori, la nivel mintal, înțelegerea lor este evidentă.

Nicio psihoterapie nu va fi în măsură să acționeze în locul vostru, atunci când vine vorba de făcut schimbări în raport cu sinele vostru. De aceea, vă recomand cu căldură să încercați, cât mai mult să vă dezvoltați  capacitatea de autoobservație, de reflectare asupra voastră.

Reflecția presupune privitul în interior, mă uit la mine și mă privesc așa cum sunt. Îmi dau voie să mă văd așa cum exist. E ca un fel de oglindire în luciul unei ape sau ca și cum mi-aș privi reflexia într-o oglindă.

Majoritatea oamenilor se judecă repede și prea mult pe ei înșiși, se critică excesiv și se blamează. Paradoxul e că, în multe situații fac ceva disfuncțional pentru a obtine ceva bun; și asta mă surprinde de fiecare dată când lucrez cu oamenii.

Sunt persoane cărora le vine ușor să se simtă vinovate și speră să crească emoțional sau să ia decizii bune în această stare.

Dar daca, spre exemplu, v-ați privi, cu atenție, dimineața în oglindă, veți conștientiza că acest obiect nu vă transmite mesaje negative: “Ce urât te-ai îmbrăcat azi!”; “Ce de coșuri nasoale ai pe față!” sau “Ești foarte egoist că ai îndrăznit să îti susții punctul de vedere și să îți confrunți părinții!” etc. Oglinda nici nu vă analizează, nici nu vă critică, dar nici nu vă transmite laude. Ea, pur și simplu, vă arată pe voi, așa cum sunteți!

Astfel, TU vei decide ce anume alegi să schimbi/ajustezi din ceea ce observi. Obiectul în care îți privești reflexia nu încearcă să te blameze sau să te convingă de ceva făcându-te să te simți vinovat. Îți oferă libertatea de a alege fără să se supere și să comenteze.

De aceea, vă propun, în cele ce urmeză, un scurt exercițiu prin care să declanșați, întâi de toate, un nou proces emoțional, un nou mod de a interacționa cu vocea voastră interioară, cu conștiința voastră, cu tiparele emoționale.

Pasul 1:

Când îți vine să plângi sau te simți trist/ă, furios/oasă, vinovat/ă, dă-ți voie să simți ceea ce simți. Poți chiar să afirmi cu voce tare că: ”Da, acum mă simt trist/vinovat/furios etc..

Pasul 2:

Gândește-te, din altă perspectivă decât cea logică, uzuală, la nevoia ta emoțională și întreabă-te: “Ce altă nevoie emoțională îmi împlinește starea/emoția mea de acum?”

Pasul 3:

Gândește, în termeni de consecință, nu interpreta făcându-ți supraanaliza mintală și întreabă-te: `“Pe termen lung, ce consecințe ar putea apărea dacă accept să mă simt, în continuare, trist/ă, furios/furioasă sau neputincioasă/vinovat?”

Pasul 4:

Oamenii, în general, se așteaptă ca, înlocuind, în mod mecanic, un gând cu un altul, să apară un automatism sănătos, imediat. Să nu mai simtă ceea acel sentiment intens deranjant. Dar, atunci, psihoterapia nu ar mai fi un proces și exercițiile nu ar mai avea ca scop final schimbarea tiparelor, care sunt comportamente “gresite”, repetate îndelung.

Tipar este ceea ce, fiecare dintre noi, facem mai des în viața noastră sau modul în care ne comportăm cu noi înșine și cu ceilalții, chiar și la nivel emoțional. Deseori oamenii se reprimă, fac tot ce pot să nu simtă o emoție. În asfel de situații, terapia intervine și ne spune că e esențial să îți dai voie să simți.

Deci, puneți-vă următoarele întrebări: “Ce fac cu ceea ce observ despre mine? Ce decid în legătură cu ceea ce simt?”

Aceste noi orientări au menirea să vă pună pe o altă cale, pe cei rigizi, dornici de control, pe cei ce va simțiți slabi, neputincioși, temători, dărâmați, la pământ etc.

Efortul este mare, uneori, și soluția nu vă va ieși în cale, de cele mai multe ori. Puneți-vă singuri în situații emoționale noi și învățați din schimbările pe care le observați la voi pentru a vă cera repere. Propria experiență vă poate oferi, despre voi înșivă mai multe informații decât orice altă teorie.

Valentina Șimon – psihoterapeut sistemic cuplu și familie

Sursa foto: https://safety4sea.com/