Efectele negative ale pedepselor

Efectele negative ale pedepselor

09/03/2021

În şedinţele noastre de psihoterapie, cu familiile, întâlnim deseori părinți cu copii mici, foarte dispuşi să aplice diverse forme de disciplină pentru a obține “echilibrul și armonia” de care au nevoie în casă.

Pentru cei interesați deja de acest subiect, este posibil să nu mai fie o noutate ceea ce vă voi spune în rândurile următoare, însă pentru o parte dintre cititori, reamintirea  acestor lucruri, chiar şi atunci când o situație este “fierbinte”, nu strică deloc.

Perioada cea mai critică, pentru o familie, este stadiul trecerii de la cuplul marital la familia cu copii mici. Mă refer la copiii de vârstă preșcolară (între 1-5 ani) și, mai ales, la perioada dintre 2 şi 4 ani.

Aceste praguri de vârstă provoacă mult o familie aflată la început de drum. Părinţii caută, aproape permanent, resurse interioare pentru a învăţa să se susțină reciproc în noul rol, să formeze reguli, să învețe cum și când să le schimbe, cum și când e nevoie să intervină. A observa nevoile unei noi ființe umane și a conștientiza cum să acţionezi, nu este deloc o treabă ușoară pentru mulți părinți.

Pentru majoritatea noilor părinţi, se redeschid vechi cărări emoționale, tipare ce s-au format în copilăria timpurie și care, foarte posibil să fi lăsat urme negative adânci.

● Pedepsele sunt o formă nesănătoasă de intervenție, atât pentru relație, cât, mai ales pentru învățarea responsabilității de către copil. Copilul va înmagazina din interacțiune, mai întâi de toate, emoția, în acest caz, vinovăția. Ca atare, ei pot ajunge, în viitor, să repete acțiunile fără să învețe, în realitate, nimic sau vor evita să mai încerce să se avânte în acțiuni noi. Ca adulți, mai târziu, în viață vor avea şi ei tendința, fie să nu își asume lucruri, fie să pedepsească pe cei din jur.

● Emoțiile vor fi cele care vor însoți mereu acțiunile. Memoria are funcție afectivă, iar copilul își va aminti starea emoțională din situațiile trăite și nu evenimentele în sine. Astfel, că un copil va reține teama, frica trăită și i se va supune emoțional ei. Din acest motiv, mulți copii nu schimbă nimic în comportament, pentru că, faptic nu au dobândit comportamente sănătoase. În astfel de cazuri, comportamentul, fie se menține, fie se accentuează. Și pentru copil contează cum se simte părintele în contactul cu el. De aceea împrumută emoția lui, îl crede, e validă.

● Pedepsele declanșează profund sentimentul de rușine, făcând copilul să se considere o ființă rea; cu atât mai mult, dacă unii părinți și verbalizează asta: “De ce ești rău și îi verși farfuria cu mâncare surorii tale?” La auzul unor astfel de cuvinte, băiatul e posibil să continue, mai insistent, să facă asta sau umilit şi rușinat fiind, să gândească că sora lui mai mică e mereu cea prețioasă și protejată, iar el e mereu “dator să fie cuminte”. Poate că va crede că cei mici sunt scutiți de orice consecință și atunci frustrarea crește mai mult  și există posibilitatea repetări comportamentului.

● Un alt aspect ce se desprinde prin pedeapsă, este acela că, părinții epuizați de gândul că trebuie să aibă imediat un rezultat comportamental, insistă și repetă acțiuni care nu coincid cu așteptările și dorințele lor. E important să vă gândiți a cui este problema cu care vă confruntați în acel moment? A mea sau a copilului? Cum îmi doresc să mă perceapă copilul? Ce doresc să deprindă din atitudinea mea?

E foarte solicitant, uneori, să fii părinte, însă felul în care trăiți voi propriile emoții, ca părinți, e mai important pe termen lung decât rezultatul în sine pe care doriţi să-l obțineți. Încercați să vă dezvoltați, ca resursă, autoobservația și să vedeți ce acțiune alegeți să legați de gândurile voastre.

● Majoritatea părinților pedepsesc pentru că simt frustrare profundă, furie chiar, iar la nivel cognitive, gândesc că nu e bine sau nu trebuie să fii furios. E bine și una și cealaltă. Dar dacă tu ai fost pedepsit pentru emoțiile tale, pus la colț cu mâinile sus când ai greșit, îți va veni greu să nu te reverși pe copil, când eşti părinte, la rândul tău. Ceea ce simți va domina, în multe situaţii, ceea ce gândești.

Eu le spun părinților și clienților mei să se încreadă în judecata și sentimentele lor, să nu meargă prea mult în supraanaliză, cum nu e bine să fii ignorant. Îi sfătuiesc să adauge și să optimizeze reacţiile, conform nevoilor lor.

Dacă prin ceea ce am exemplificat mai sus se produce o contradicție, șansa ca părintele să se reverse peste copil e mare. Dar dacă înțeleg, ca adult și părinte, că și eu am dreptul să simt furie, atunci nu devin agresiv, nu ajung să țip constant, să plesnesc și să fiu nemulțumit. Copiii învață tot de acasă despre furie. Ideea e să nu fii agresiv și ostil când simți multă furie. Adulții anxioși caută mereu validare și confirmare exact ca și un copil insecurizat emoțional.

● Încă un efect negativ al pedepselor este că prin ele se pierde încrederea și părinții nu mai au, în timp, autoritate. Copiii au comportamente nedorite accentuate fiindcă nu se simt în siguranță cu părintele lor anxios, neputincios. El va avea diferite ieşiri violemte (crize) și se va opune, se va răzvrăti, destul de des.

Ce puteți face ca adulți pentru a înlocui pedepsele?

-dezvoltați-vă capacitatea de autoobservare a propriilor stări și emoții: Ce simt acum când copilul meu urlă în magazin? (poate furie, neputință, surprindere..etc.)

-validați, în general, orice tip de emoție și criticați mai puțin un anume comportament: Cred că ești obosit sau poate ți-a fost dor de mama azi la grădiniță, de aceea mă tot ciupești.

-dezvăluiți copilului și emoția voastră:

Și mama se simte furioasă când nu ești dispus/ă să mă asculți. Cum ai dori să procedăm? Alegi să hotărăsc eu sau tu?

-apreciați și evaluați cum doriți să vă faceți cunoscut în relația voastră cu copilul? Ce fel de persoană vă doriţi să fiţi în memoria copilului, peste câţiva ani?

-încercați să trăiți cât mai natural emoțiile intense. Acest lucru se poate întâmpla numai prin repetare și expunere emoțională, nu va veni “din oficiu”.

Desigur, tot ce am menţionat anterior, poate fi continuat cu multe alte idei, pe care vi le puteți nota după lecturarea acestui articol. Nu vă fie teamă să trăiți și să simțiți. Un educator bun e cel care transmite o stare, nu doar cel care dă cele mai bune informații și e axat doar pe rezultate. Copiii iubesc adultul cooperant, dar ferm și stabil!


Valentina Şimon

Sursă foto: www.creativechild.com





Urmariti-ne

Video recent

Solidari în lupta contra COVID-19

Specialiştii de la Simon Institute of Psychology and Psychotherapy au decis să răspundă unor nevoi imediate din sistemul de sănătate, acordând asistenţă psihologică gratuită farmaciştilor...

Urmatorul eveniment