Copiii noştri şi oglinzile pe care ni le afişează

Copiii noştri şi oglinzile pe care ni le afişează

10/12/2020

Din seria poveştilor scurte, şoptite iarna la gura sobei, am ales să vă spun şi eu una. E reală şi o are ca personaj principal pe fiica mea, Amélie, în vârstă de doi ani şi opt luni.

Încă din primele luni de viaţă, mi-am privit fetiţa ca pe o persoană, în adevăratul sens al cuvântului, un cetăţean cu drepturi şi păreri ce trebuie luate în seamă.

Insă, este şi va rămâne important, pentru mine, ca ea să înveţe şi altfel de vorbire, o limbă nu literar străină de cea română.

Aşadar, într-o după-amiază o sun pe sora mea, Nora Toma, şi ea tot psihoterapeut sistemic, la fel ca mine, să mă intervizeze cu o părere pe un caz la care lucram. Ieşisem confuză de la o întâlnire de terapie şi nu îmi era clar ce anume se petrece în aceea familie cu care tocmai mă întâlnisem.

Mă simţeam foarte presată şi cu o doză crescută de stres. Vorba îmi era precipitată şi apăsată.

“Te rog, doar câteva minute, simt că nu mai pot aştepta, am nevoie acum să îmi lămuresc câteva aspecte”. Şi noi, terapeuţii avem nevoie, din când în când, de puţină descărcare.  

Sora mea m-a anunţat, calmă, că era la plimbare cu o vecină şi cu cel mic şi că urma să se elibereze în aproximativ o oră.

“Biinee, dar te rog nu uita”, am insistat.

Amélie, fiica mea de 2,8 ani era pe bancheta din spate, relaxată, în scaunul de maşină. Tocmai o luasem de la grădiniţă şi, în drum spre casă, ca în multe alte ocazii, mă asculta vorbind la telefon.

“Mama de ce eşti suparată pe Nora?”, m-a întrebat pe un ton normal, ca un analist atent.

Oh, ai auzit că am strigat! Nu sunt supărată pe Nora, draga lui mama, supărarea mea este că nu pot înţelege acum o situaţie pe care am trăit-o la cabinet. Ştii tu, unul din cazurile lui mama”, am încercat să-i explic astfel încât să nu mai rămână loc de dubii.

“Nuuu, mami, nu aşaaaa... De ce esti frustatăăă?”

Copila mea de nici 3 ani avea dreptate!!! Într-adevar mă simţeam frustrată, pentru că nu găseam, de ceva vreme, claritate, în cazul care mă preocupa, iar ea a înţeles. Am confirmat că avea dreptate, nu ca adevăr, ci i-am reflectat propriile observaţii.

Copiii observă şi percep foarte natural şi bine, emoţiile. Doar adulţii tind să distorsioneze realitatea, în loc să modeleze constructiv ceva deja existent, natural. Copiii acţionează naturalul, ca un model înnăscut, instinctiv.

Ceea ce adulţii, părinţii sau cei care îşi dedică timp îngrijindu-i, oferă drept răspuns, feedback sau reactivitate, se transformă, la maturitatea micuţului, în noul lor “natural instinctiv”.

Ceea tu faci acum, mai mult, mai des sau mai firesc pentru tine, laşi ca moştenire unei personalităţi în devenire.

Sunt recunoscătoare, în relaţia cu fiica mea pentru multele oglinzi pe care mi le aşează în faţă. Ele sunt sursă de inspiraţie, exerciţiu, creştere şi dezvoltare personală.

Valentina Şimon, psihoterapeut sistemic, Simon Institute

Urmariti-ne

Video recent

Solidari în lupta contra COVID-19

Specialiştii de la Simon Institute of Psychology and Psychotherapy au decis să răspundă unor nevoi imediate din sistemul de sănătate, acordând asistenţă psihologică gratuită farmaciştilor...

Urmatorul eveniment